Afganistan: Ashraf Ghani a fost declarat oficial câștigător al alegerilor prezidențiale

Noul preşedinte al Afganistanului este Ashraf Ghani, a anunţat duminică oficial Comisia electorală citată de agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - Dum, 21 sept. 2014, 13:47
Afganistan: Ashraf Ghani a fost declarat oficial câștigător al alegerilor prezidențiale

Anterior în cursul aceleiaşi zile, Ashraf Ghani şi contracandidatul său în alegeri, Abdullah Abdullah, au semnat un acord privind constituirea unui guvern de uniune naţională.

Această înţelegere pune capăt disputei lor electorale începute după al doilea tur de scrutin, Abdullah Abdullah contestând atunci primul rezultat anunţat şi care îl dădea de asemenea perdant, fapt care a impus începerea unui îndelungat proces de renumărare a voturilor, de aici rezultând şi agravarea crizei politice.

Comisia nu a publicat şi procentele obţinute de cei doi la scrutinul din 14 iunie, dar conform rezultatelor preliminare Ashraf Ghani a obţinut 56,4% din voturi.

Conform acordului semnat, Ashraf Ghani va deveni succesorul lui Hamid Karzai la preşedinţie, în timp ce postul de şef al guvernului va fi ocupat de Abdullah Abdullah ori de un politician desemnat de acesta din urmă.

Acordul între cei doi politicieni a fost încurajat de ONU şi de aliaţii Kabului, şi în primul rând de SUA, pentru a evita ca ţara să alunece în disensiuni potenţial violente în contextul în care majoritatea soldaţilor NATO se pregătesc să părăsească Afganistanul înainte de sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand, care a candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie pe lista USR pentru Senat, a venit la Parlament, să îşi preia mandatul, recomandându-le......
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, ...
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România ...
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de ...