Reîncep lucrările la metrou. Instalaţiile au durata de viaţă depăşită

Anul viitor, Metrorex va demara lucrările pentru îmbunătăţirea serviciilor de transport public cu metroul, proiect ce va presupune o investiţie de 403 milioane de euro. Lucrările de refacere de la magistralele 1 şi 3 ar putea fi finanţate din fonduri europene.
Economica.net - lun, 22 sept. 2014, 14:41
Reîncep lucrările la metrou. Instalaţiile au durata de viaţă depăşită

Comisia Europeană analizează introducerea spre finanţare a lucrărilor de pe Magistralele 1 şi 3′, se arată într-un comunicat al Metrorex, citat de Agerpres. Lucrările la cele 2 magistrale, dar şi la Magistrala 2 Berceni-Pipera sunt necesare întrucât instalaţiile au durata de viaţă depăşită, iar reparaţiile sunt absolut necesare. De altfel, potrivit comunicatului, proiectul privind îmbunătăţirea serviciilor de transport public cu metroul pe Magistrala 2, Berceni – Pipera face parte din acelaşi program – POS-T- Fonduri de Coeziune. „‘Proiectul are o valoare de 403 milioane de euro (fără TVA), iar lucrările vor demara în anul 2015. Astfel, se va înlocui complet calea de rulare pe o lungime de 19 km (cale dublă) în aşa fel încât încât să corespundă standardelor europene referitoare la zgomot şi vibraţie, utilizate în Uniunea Europeană şi adoptate şi de România. De asemenea, vor fi modernizate toate instalaţiile (de automatizare trafic, electrice, sanitare, de ventilaţie, de informare a publicului călător) şi se vor reface toate finisajele. Se va continua accesibilizarea staţiilor de metrou pentru persoanele cu dizabilităţi’, se mai spune în comunicatul citat de Agerpres.

Reprezentanţii Comisiei Europene împreună cu cei ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial – Transport (POS-T) din cadrul Ministerului Transporturilor au vizitat, pe 18 septembrie a.c., metroul bucureştean, fiind însoţiţi de reprezentanţii Metrorex. Reprezentanţii Comisiei Europene au verificat şi lucrările aferente proiectului Magistrala 4 – Racordul 2 – Secţiunea Parc Bazilescu – (PS Zarea) Străuleşti. „Acest proiect reprezintă o extindere a liniei de metrou aflată în operare – Magistrala 4, Racordul 2 – Gara de Nord – Parc Bazilescu. Se realizează astfel legătura cartierelor din nord-vest cu Gara Basarab, Gara de Nord şi zona centrală, având conexiune cu linia în funcţiune, Magistrala 1, la staţia de metrou Basarab şi la staţia de metrou Gara de Nord. Valoarea totală a proiectului este de 172.265.048 euro (fără TVA), din care contribuţia Comisiei Europene este de 116.646.925 euro. Pe parcursul vizitei reprezentanţii Comisiei Europene au constatat că lucrările se desfăşoară într-un ritm corespunzător şi că banii alocaţi au fost utilizaţi conform prevederilor contractuale’, se menţionează în comunicat.

Conform Metrorex, Comisia Europeană a constatat realizarea în condiţii foarte bune a proiectelor în derulare şi necesitatea deschiderii unor noi capitole de finanţare având în vedere importanţa din punct de vedere social a acestui mijloc de transport călători.

„Toate proiectele metroului din Bucureşti asigură dezvoltarea unui sistem de transport ecologic, integrat atât cu transportul regional, cât şi cu reţelele de transport naţionale şi europene de lung parcurs, contribuie la realizarea obiectivelor Planului de Eficienţă Energetică 2020 (Directiva Uniunii Europene 20/ 20/ 20), care stabileşte că obiective europene până în 2020 economisirea a 20 % din consumul de energie primară, reducerea emisiilor de CO2 cu 20 % şi creşteri ale cotei de energie din surse regenerabile de 20 %’, se precizează în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a......
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.