Armata americană a bombardat poziţii ale Statului Islamic în Siria – Pentagon

Armata americană şi 'partenerii' săi au efectuat pentru prima dată raiduri împotriva poziţiilor deţinute de Statul Islamic în Siria, a anunţat luni Pentagonul, citat de AFP.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 03:47
Armata americană a bombardat poziţii ale Statului Islamic în Siria - Pentagon

‘Pot confirma că armata americană şi forţele ale naţiunilor partenere desfăşoară o acţiune militară contra teroriştilor ISIS (Statul Islamic) din Siria cu ajutorul avioanelor de vânătoare, bombardierelor şi rachetelor Tomahawk’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, într-un comunicat.

Peste 20 de combatanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene ale SUA şi aliaţilor lor de marţi dimineaţă asupra oraşului sirian Raqqa şi a împrejurimilor, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

‘Peste 20 de membri ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene asupra a două poziţii ale organizaţiei în provincia Raqqa, care au fost complet distruse’, a precizat OSDO, care se bazează pe o reţea de surse civile, medicale şi militare din Siria, scrie Agerpres.

Reuters, care citează acelaşi ONG, relatează despre ‘zeci de răniţi şi ucişi’ în urma primelor lovituri aeriene ale SUA şi aliaţilor asupra poziţiilor SI.

Pentagonul a anunţat anterior că SUA şi ţările partenere au executat primele lovituri aeriene asupra unor ţinte care au vizat Statul Islamic în Siria.

‘Pot confirma că armata americană şi forţe ale naţiunilor partenere desfăşoară o acţiune militară contra teroriştilor ISIS (Statul Islamic) din Siria cu ajutorul avioanelor de vânătoare, bombardierelor şi rachetelor Tomahawk’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, într-un comunicat.

Un oficial american a declarat sub acoperirea anonimatului că ar mai fi implicate Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Bahrein, deşi nu se ştie exact ce rol a avut fiecare stat în operaţiunea militară. De asemenea, Qatarul a jucat un rol logistic în loviturile aeriene.

În oraşul Raqqa se află sediul central al Statului Islamic, iar televiziunea siriană de stat a anunţat că SUA l-au informat pe reprezentantul ONU în Siria luni că ţinte ale SI vor fi vizate de tiruri aeriene în localitatea aflată la 400 km nord-est de Damasc.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...