Total va vinde active de zece miliarde de dolari, până în 2017

Grupul petrolier francez Total îşi va intensifica planurile de vânzare a activelor şi de reducere a costurilor operaţionale, pentru îndeplinirea obiectivului de a genera flux de numerar pozitiv în valoare de 15 miliarde de dolari în 2017, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 08:17
Total va vinde active de zece miliarde de dolari, până în 2017

Total, afectată de întreruperea livrărilor în Libia, Kazahstan şi Nigeria, se aşteaptă acum să obţină 2,8 milioane de barili echivalent petrol pe zi în 2017, faţă de trei milioane estimat anterior, scrie Agerpres.

Compania vinde active de zece miliarde de dolari în perioada 2015 – 2017, după ce şi-a îndeplinit obiectivul de a îndepărta active în valoare de 15 – 20 de miliarde de dolari în 2012 – 2014.

Investiţiile companiei ar urma să scadă la 25 de miliarde de dolari în 2017, de la 28 de miliarde de dolari în 2013, în timp ce cheltuielile operaţionale vor scădea în ritm anual cu două miliarde de dolari până în 2017, a anunţat directorul financiar Patrick de la Chevardiere, care a dat asigurări că nu se vor efectua concedieri.

Supracapacitatea din sectorul european de rafinare a forţat Total să se adapteze, dar încă nu s-au adoptat decizii majore, iar reducerile de costuri vor afecta toate segmentele, inclusiv explorarea şi extracţia, a avertizat Chevardiere.

În trimestrul doi din 2014, profitul net al companiei franceze a scăzut cu 12%, la 3,15 miliarde de dolari, excluzând modificarea valorii stocurilor.

Directorul financiar al Total a dat asigurări că va continua construirea proiectului Yamal Gaze Naturale Lichefiate, în nord-vestul Siberiei, în ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de UE şi SUA. Proiectul, deţinut de Total în proporţie de 20%, nu va mai putea fi finanţat în dolari, iar firma va căuta finanţare în euro, ruble sau yuani, a explicat Patrick de la Chevardiere.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...