Separatiştii din estul Ucrainei anunţă alegeri prezidenţiale şi legislative în noiembrie

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au anunţat marţi organizarea de alegeri prezidenţiale şi legislative la 2 noiembrie în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 14:31
Separatiştii din estul Ucrainei anunţă alegeri prezidenţiale şi legislative în noiembrie

‘Intenţionăm să organizăm alegeri pentru Consiliul suprem (parlamentul) şi pentru şeful republicii la 2 noiembrie’, a anunţat ‘premierul’ din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, citat de Interfax.

El a precizat că alegerile legislative ucrainene, programate pentru 26 octombrie, nu se vor desfăşura pe teritoriul regiunii Doneţk. ‘Noi avem consiliul nostru suprem şi vom decide singuri ce fel de alegeri organizăm şi la ce dată. Niciun fel de alegeri, inclusiv cele pentru parlamentul ucrainean, nu vor avea loc la noi’, a indicat Zaharcenko.

În acelaşi timp, şeful consiliului suprem din Lugansk, Aleksei Kariakin, a anunţat că în regiune vor avea loc alegeri legislative şi prezidenţiale tot la 2 noiembrie. ‘Alegerile vor avea loc simultan cu cele din Republica populară Doneţk, la 2 noiembrie’, a precizat Kariakin, potrivit ITAR-TASS.

Anunţurile liderilor separatişti intervin după ce parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a adoptat marţea trecută două proiecte de lege ce prevăd acordarea unui ‘statut special’ pentru regiunile proruse din estul Ucrainei şi o amnistie, în anumite condiţii, pentru ‘participanţii la evenimentele din Doneţk şi Lugansk’. Prima lege, ce garantează o mai mare autonomie pentru Doneţk şi Lugansk şi care a fost respinsă de rebeli, aceştia insistând asupra independenţei lor, prevede, între altele, alegeri la 7 decembrie la nivel ‘de raioane, consilii municipale, consilii orăşeneşti’ în aceste regiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care proiectul de investiţii ,,Centrala electrică MASS Mintia" a fost decșarat proiect de importanţă naţională în domeniul energiei electrice....
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului ...
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...