BILLA România va deschide mâine, la Sinaia, al 84-lea magazin la nivel național, potrivit unui comunicat al companiei. Supermarketul din Sinaia este cel de-al doilea deschis de BILLA România luna aceasta, după inaugurarea unităţii din Câmpulung, compania continuând astfel strategia de extindere a rețelei de magazine la nivel național.
Noul magazin este situat pe Bulevardul Carol, numărul 41, în cadrul Centrului Comercial Carpați, are o suprafață de peste 800 de metri pătrați și oferă peste 6.000 de produse. „ Deschiderea unui nou magazin BILLA în Sinaia marchează continuitatea strategiei noastre de expansiune pentru anul 2014, respectând promisiunea făcută clienților noștri de a le oferi produsele dorite aproape de ei. Vom căuta noi oportunități de dezvoltare, astfel încât să fim prezenți în cât mai multe zone ” a declarat Sorana Georgia, Director General BILLA România.
Deschiderea supermarket-ului BILLA România din Sinaia vine cu multe oferte speciale pentru clienții săi, dar și cu o promoție: pentru fiecare 50 RON achitați în magazin, aceștia vor primi un bon de cumpărături în valoare de 10 RON.
În noul magazin, clienții își vor putea face cumpărăturile de luni până sâmbătă, începând cu ora 7 și până la ora 23, iar duminică între orele 7 – 22.
BILLA este prezentă pe piața din România din februarie 1999 când a deschis primul supermarket din București. În prezent, BILLA operează 84 de magazine în cele mai importante orașe din România.
REWE International AG este liderul de piață în Austria pe sectorul de produse alimentare și de drogherie și unul dintre cei mai mari angajatori din țară. La nivel internațional, REWE International AG are un număr total de 72.000 de angajați care lucrează în aproximativ 3.600 de magazine. În anul 2011, cifra de afaceri a companiei a crescut la 12.83 miliarde de euro.
Compania este parte a REWE Group, unul dintre cele mai importante grupuri din Europa care activează în retail și turism. În prezent, 323.000 de angajați lucrează în cadrul REWE Group în 13 țări europene, iar cele aproximativ 15.700 de magazine au generat o cifră de afaceri de peste 48 de miliarde de euro.