Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis este dezbătut la instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate joi dosarul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Economica.net - joi, 25 sept. 2014, 04:54
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis este dezbătut la instanţa supremă

Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, scrie Agerpres.

ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Agenţiei, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care solicita acestei instanţe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilităţile de tip ‘RAJA’, printre care şi cel al lui Iohannis.

‘Avem în vedere faptul că emiterea unor decizii prin care să se soluţioneze litigiile ce au ca obiect incompatibilităţile de tip ‘RAJA’ prezintă o importanţă deosebită, dat fiind faptul că, în prezent, din punctul de vedere al ANI, în toate aceste situaţii exercitarea atribuţiilor efective, corespunzătoare prerogativelor de putere publică, nu este una conformă cu legea şi cu valorile statului de drept. De altfel, această problemă de drept a suscitat o dezbatere amplă şi la nivelul opiniei publice şi a factorilor politici, generând controverse, subminând astfel aplicarea legii din perspectiva existenţei stărilor de incompatibilitate care în fapt previn conflicte de interese, factor determinant în fraudarea banilor publici’, se arăta în solicitarea ANI.

Agenţia sublinia că ‘fixarea unor termene urgente în toate aceste dosare corespunde unuia din principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare efectuată de ANI, respectiv principiul celerităţii, principiu consacrat prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.20212010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor’.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

‘În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi SC Pieţe SA (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003’, declara ANI.

Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012 şi 2012 – prezent).

Prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 şi nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu iar începând cu data de 5 august 2010 deţine şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Pieţe SA.

ANI menţiona ca jurisprudenţă relevantă în materie rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, sentinţele civile din 21.11.2012 – nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA şi sentinţa civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi primarii) emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, ‘funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional’.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde......
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...