Chinezii sunt interesaţi de activele Enel din România, dar italienii cer 1,8 miliarde de euro

Compania chineză State Grid Corporation of China ar fi confirmat că este interesată de activele din România ale grupului italian de utilităţi Enel, informează un articol publicat, vineri, în cotidianul italian Il Sole24Ore.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 09:36
Chinezii sunt interesaţi de activele Enel din România, dar italienii cer 1,8 miliarde de euro

Separat, cotidianul ceh Hospodarske Noviny a publicat un articol conform căruia grupul CEZ este interesat de activele din Slovacia ale grupului Enel. Directorul general de la CEZ, Daniel Benes, a confirmat că grupul ceh este interesat de pachetul de 66% din acţiunile Slovenske Elektrarne AS deţinut de Enel, scrie Agerpres.

‘CEZ trebuie să-şi crească baza de venituri pentru a putea asigura un dividend stabil cu care acţionarii noştri sunt obişnuiţi’, a declarat Daniel Benes.

În ambele cazuri, însă, se pare că strategia grupului italian de a-şi vinde activele din cele două ţări va depinde de voinţa Guvernelor de la Bucureşti şi Bratislava.

În cazul României, Guvernul de la Bucureşti a anunţat recent că acţiunea demarată de Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), prin care se solicită Enel plata unei sume de 521,583 milioane de euro, a fost admisă de Tribunalul Internaţional de Arbitraj de la Paris. Enel are obligaţia de a cumpăra un pachet de 13,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud, în conformitate cu mecanismul de stabilire a preţului, cuprins în contractul de privatizare semnat în iulie 2007.

În ceea ce priveşte participaţia deţinută de Enel la Slovenske Elektrarne, grupul CEZ a impus ca o condiţie pentru preluarea participaţiei implicarea Guvernului de la Bratislava în construcţia de noi unităţi la centrala nucleară de la Mochovce.

Separat, surse oficiale au declarat, joi, că italienii de la Enel ar putea renunţa la vânzarea operaţiunilor din România, întrucât nu vor putea obţine 1,8 miliarde de euro din această tranzacţie, aşa cum îşi doresc.

”Enel trebuie să vândă active pentru a-şi acoperi unele datorii şi are nevoie să obţină 1,8 miliarde de euro din vânzarea celor trei distribuţii de energie pe care le deţine în România. Din evaluările noastre, ei nu vor putea obţine mai mult de 1,2 – 1,3 miliarde de euro”, au spus sursele.

Potrivit acestora, Enel a cerut un bonus de 500 de milioane de euro pentru a vinde la pachet cele trei distribuţii, care ar avea cumulat o cotă destul de mare pe piaţa de furnizare a energiei.

”Vânzarea nu se poate face la pachet, întrucât nici privatizarea celor trei distribuţii nu s-a făcut la pachet. Există contracte de privatizare diferite, cu clauze diferite”, au adăugat sursele menţionate.

Acestea au mai spus că a existat o companie din China care ar fi fost de acord să plătească inclusiv acest bonus, însă statul român nu agreează venirea chinezilor la controlul Enel Dobrogea, întrucât în această zonă există o bază militară americană.

În luna iulie a acestui an, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România. În România, compania italiană deţine trei foste filiale ale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, în Banat şi în Dobrogea.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...