Apar noi modificări în legislaţia rutieră. De astăzi

Legislația rutieră se modifică din nou, începând cu 28 septembrie. Apar amenzile pentru șoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centura, iar probele biologice pot fi recoltate și la locul accidentului.
Economica.net - sâm, 27 sept. 2014, 13:27
Apar noi modificări în legislaţia rutieră. De astăzi

Una dintre cele mai importante modificări ale legislației rutiere aduce sancțiuni pentru șoferii care nu transportă copiii în condiții de siguranță, amenzile putând fi până la 450 de lei. Astfel, va fi sancționata cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”.

Aceeași sancțiune o vor primi șoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față, scrie RFI Romania.

Mai mult, șoferii mașinilor având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, clarificarea procedurii de sancționare pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță, în cazul persoanelor minore transportate, este necesară întrucât actuala normă nu permite sancționarea conducătorului de vehicul pentru săvârșirea faptei de către o persoană minoră, în realitate acestuia revenindu-i obligația de a se asigura că minorul este transportat în condiții de siguranță.

Probele biologice pot recoltate la locul accidentului

Noua legislație rutieră aduce noutăți și în ceea ce privește locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate și în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).

„Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând SMURD, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”, prevede ordonanța.

Pe de altă parte, noua ordonanță prevede că o persoană căreia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susține examen și cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situație.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...