Apropierea Serbiei de UE nu periclitează relaţiile cu Rusia – Lavrov

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, este convins că apropierea Serbiei de Uniunea Europeană, cu o viteză mai mare decât a statelor vecine ei, nu se va reflecta negativ asupra relaţiilor dintre Serbia şi Rusia, informeaza Rador.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 13:18
Apropierea Serbiei de UE nu periclitează relaţiile cu Rusia - Lavrov

 „Cu un pachet însemnat de proiecte şi investiţii în Serbia, avem mult de discutat când ne gândim la o consolidare suplimentară a colaborării. Credem că Serbia trebuie să găsească un aranjament cu Bruxellesul astfel încât să nu dăuneze colaborării noastre şi nici nivelul schimburilor comerciale sau al investiţiilor. De altfel, asta ne spun şi partenerii noştri sârbi. Am stabilit un dialog bun şi deocamdată nu au intervenit probleme” – a declarat Lavrov pentru cotidianul din Republica Srpska „Dnevni avaz”.

Întrebat cum interpretează Moscova continuarea apropierii statelor din Balcanii de Vest de NATO, respectiv, intenţiile Muntenegrului, Macedoniei şi în special ale Bosniei-Herţegovina, de a deveni membri NATO, Lavrov a răspuns că Moscova consideră că este o „politică greşită şi o provocare din partea NATO”. „În ce priveşte extinderea NATO, eu consider că este o greşeală, într-un sens chiar o provocare. Este o politică iresponsabilă care subminează ideeea construcţiei unui sistem comun de securitate în Europa. Egal pentru toţi, indiferent dacă un stat este sau nu membru al unui bloc” – a explicat şeful diplomaţiei ruse, adăugând că după dispariţia Pactului de la Varsovia „au apărut voci radicale în Europa care au sugerat că dacă NATO nu se dizolvă atunci trebuie cel puţin reexaminată posibiltatea ca OSCE să preia responsabilitatea securităţii colective a Europei” – a spus Lavrov, adăugând că a fost ignorată promisiunea că extinderea NATO va fi limitată şi că infrastructura Alianţei Nord-Atlantice nu va fi aplasată pe teritoriul noilor state membre” – a explicat Lavrov.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...