Acordul comercial cu SUA, în centrul primei zi de audieri din Parlamentul European

Un acord comercial controversat între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii s-a aflat în lumina reflectoarelor luni în Parlamentul European, pe fondul începutului audierilor comisarilor desemnaţi pentru a face parte din viitoarea Comisie Europeană, relatează DPA.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 18:10
Acordul comercial cu SUA, în centrul primei zi de audieri din Parlamentul European

Comisia Europeană este o instituţie ce propune noi legi europene şi are un rol-cheie de jucat în implementarea acestora. Fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker urmează să preia frâiele noului executiv la 1 noiembrie şi şi-a desemnat 27 de comisari pe care îi vrea alături de el.

Dar aceşti responsabili nominalizaţi trebuie să primească undă verde din partea legislativului european, unde europarlamentarii şi-au exprimat îngrijorări legate de anumiţi candidaţi. PE a mai blocat în trecut numirea unor comisari desemnaţi.

Suedeza Cecilia Malmstrom, care ar urma să gestioneze afacerile comerciale în noua comisie, s-a numărat printre primii care au apărut în faţa unei comisii de specialitate. O bună parte a audierii sale ce a durat circa trei ore s-a axat pe acordul de liber-schimb SUA-UE şi o clauză ce le-ar putea permite instanţelor să aprobe plângeri ale unui investitor de pe o parte a Atlanticului împotriva unui guvern de pe cealaltă. Grupurile de consumatori se tem că o astfel de prevedere ar putea fi folosită abuziv de corporaţii pentru a bloca legislaţia nedorită.

În context, Malmstrom a explicat că nu poate ‘exclude’ că această clauză controversată ar putea fi în cele din urmă scoasă din acord, dar a argumentat împotriva eliminării unei astfel de prevederi dintr-o înţelegere comercială aproape definitivată cu Canada pentru că întreg acordul ar putea fi pus astfel în pericol.

Malmstrom a insistat de asemenea că nu va permite Rusiei să modifice acordul politic şi comercial semnat recent de UE şi Ucraina şi a pledat în favoarea unei abordări ‘de la egal la egal’ cu China. Preşedintele Comisiei de Comerţ a PE, germanul Bernd Lange, a lăudat prestaţia lui Malmstrom după audiere, apreciind că aceasta are ‘mintea deschisă’ şi este ‘o adevărată europeană’.

Pe lângă Malmstrom, comisarii supuşi luni tirului de întrebări al eurodeputaţilor au fost maltezul Karmenu Vella (mediu, afaceri maritime şi pescuit), croatul Neven Mimica (cooperare internaţională şi dezvoltare) şi germanul Gunther Oettinger (economia şi societatea digitală).

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...