Dosar Microsoft: Parchetul a trimis solicitările pentru începerea urmăririi penale a nouă foşti miniştri

Parchetul General a trimis o solicitare preşedintelui Traian Băsescu şi Parlamentului României pentru începerea urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri în dosarul Microsoft.
Economica.net - mar, 30 sept. 2014, 08:03
Dosar Microsoft: Parchetul a trimis solicitările pentru începerea urmăririi penale a nouă foşti miniştri

Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Adriana Ţicău şi Gabriel Sandu sunt foştii miniştri pentru care DNA a formulat o cerere pentru începerea urmării penale la sfârşitul săptămânii trecute.

ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator – Parlamentul României), ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.

VREME VALERIAN (în prezent deputat), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 ministru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.

MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN (în prezent senator – Parlamentul României), ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, referatul, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

NICA DAN (prezent membru al Parlamentului European), ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de următorii:

ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004

SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010

FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012

ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005

TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...