Retailerul Profi a ajuns la 250 de magazine

Profi Rom Food, compania deţinută de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, a inaugurat astăzi două magazine. Reţeaua a ajuns la 250 de unităţi. 
Economica.net - mar, 30 sept. 2014, 12:15
Retailerul Profi a ajuns la 250 de magazine

Profi Rom Food, compania deínută de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors a inaugurat astăzi două unităţi la Satu Mare. Reţeaua a crescut astfel până la 250 de magazine, potrivit unui comunicat al companiei..

Primul magazin se află pe strada Branduşa nr.18-20, se întinde pe o suprafaţă totala de 447,5 mp şi are o sală de vânzări de 355 mp. Al doilea magazin este amplasat pe Aleea Milcov, Bl.T6B, are o suprafaţă totală de 552 mp şi un spaţiu de vânzare de 385 mp. Ambele vor funcţiona in formatul Profi standard, la fel ca şi celelalte două unităţi existente deja în Satu Mare. 

Recent, compania a inaugurat şi o platformă de legume şi fructe în  comuna Ghiroda, de lângă Timişoara. Este cea mai mare dintre platformele de legume-fructe ale PROFI, ea întinzându-se pe o suprafaţă totală de 2700 mp şi având şi o zonă de cross-docking. Celelalte au fost inaugurate la Cluj-Napoca tot în acest an, şi la Chiajna, lângă Bucuresti, la finalul anului trecut.

Pe langa aceste platforme pentru legume si fructe proaspete, Profi mai deţine doua centre logistice la Cluj-Napoca şi la Ariceştii Rahtivani, langă Ploieşti. Astfel, Profi deţine în prezent  33.379 mp de spaţii logistice.

Geografic, Profi este cea mai extinsă reţea de magazine de proximitate în Romania, fiind prezentă în 121 de localităti din 40 de judeţe, iar prin numărul de unităţi de la acest moment, ocupă cea de a doua poziţie în retailul modern autohton.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...