Gilda Lazăr, JTI: Este instabilitate. Să nu ne trezim cu surprize în noiembrie – Accize

Companiile au început deja calcularea bugetelor pentru 2015, însă eforturile le sunt zădărnicite de instabilitatea fiscală din România. Ultima lovitură este schimbarea modului de calcul al accizelor pentru anul 2015. Gilda Lazăr, corporate affairs manager la producătorul de tutun JTI România, unul dintre marii contribuabili la capitolul venituri din accize al bugetului României, spune că s-a creat o instabilitate ce poate aduce surprize în noiembrie.
Economica.net - mar, 30 sept. 2014, 21:03
Gilda Lazăr, JTI: Este instabilitate. Să nu ne trezim cu surprize în noiembrie - Accize

„Maine e 1 octombrie (azi – n.r.). Codul fiscal ar trebui aplicat. Această lipsă de decizie privind accizele crează instabilitate. Dacă aceasta continuă, să nu ne trezim cu surprize în noiembrie, când vine următorul guvern. Prevederile Comisiei Europene sunt clare. Cursul accizei se stabileşte la 1 octombrie. Deci ar trebui să avem un curs de calcul al accizei de 4,5 lei pentru un euro. Dacă fac prevederi să-şi asume şi consecinţele. Le-a convenit când am plătit anul acesta la un curs artificial de 4,7 lei, dar cand acelaşi calcul a dat un curs mai mic pentru anul viitor şi-au dat seama că nu îşi pot face veniturile bugetare”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Gilda Lazăr.

Producătorii de ţigări sunt printre cei mai mari plătitori de accize. Este şi singurul sector care mai are de parcurs un calendar de aliniere la acciza minimă UE. Anul acesta, românii au plătit pe tutun accize mai mari decât era firesc, conform calendarului de aliniere, pentru că valoarea accizei a fost crescută artificial de la 4,45 de lei, cât înregistrează Comisia Europeană că e cursul oficial pentru acciză pentru 2014, la 4,7 lei, cât a rezultat din calculul guvernului.

Între altele, este posibil ca modul de calcul al accizei să se decidă abia după alegeri, ceea ce pune în dificultate companiile, care de la 1 octombrie încep calcularea bugetelor pentru anul viitor.

Ieri, cu o zi înainte de stabilirea cursului pentru calculul accizei pe 2015, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat că lucrează la o nouă modalitate de stabilire a accizelor pentru anul viitor, surprinzând mediul economic.

„Pentru acciză avem un grup de lucru care analizează multiple posibilităţi. Ultima dată erau cel puţin trei (modalităţi de calcul a accizei – n.r.). Considerăm posibilitatea să rămânem la euro sau să transformăm în lei. Vrem să fie o modalitate justă, ne uităm foarte atent şi câţi bani aduce la buget, dar şi care este impactul asupra celor care plătesc această acciză”, a afirmat Ioana Petrescu, după şedinţa de guvern.

Potrivit Codului fiscal în vigoare, astăzi urma să se stabilească ce curs va fi folosit pentru calculul accizei pe 2015. Dacă prevederile Codului fiscal erau respectate, acciza pentru anul viitor ar fi fost calculată la un curs mai mic cu peste 5% decât cel folosit anul acesta.

Până anul trecut, accizele se calculau în funcţie de cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a anului precedent. Pentru 2014, autorităţile au modificat însă modul de calcul, pentru a genera încasări mai mari la buget. Potrivit acestor modificări, în 2014 calculul accizelor a prevăzut indexarea cu rata inflaţiei şi a luat în calcul cursul euro/leu, comunicat de BCE în anul 2012, mai mare decât cel din octombrie 2013.

Potrivit Codului fiscal, în forma în care este acum, cursul euro la care se calculează accizele pe 2015 ar urma să fie cu peste 5% mai mic decât cel folosit anul acesta.






Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...