Alegeri Bulgaria: Vecinii din Sud pregătesc „revoluţia post-comunistă”, la 25 de ani după revoluţia din ’89

Premierul interimar bulgar, Gheorghi Bliznaşki, a afirmat că Bulgaria are nevoie de un guvern puternic după alegerile parlamentare din 5 octombrie, guvern care să continue reformele radicale având drept scop scoaterea ţării din ''swap-ul postcomunist'', relatează miercuri agenţia Reuters.
Economica.net - mie, 01 oct. 2014, 10:08
Alegeri Bulgaria: Vecinii din Sud pregătesc

Bulgaria se confruntă cu desfăşurarea de alegeri pentru a treia oară în decurs de doi ani, după ce executivul anterior, condus de socialişti, a demisionat în iulie, ca urmare a unor proteste în masă împotriva corupţiei, inundaţii soldate cu victime şi o criză bancară, scrie Agerpres. Guvernul socialist abia a rezistat la putere un an.

Sondajele de opinie arată că partidul GERB, de centru-dreapta, va câştiga majoritatea voturilor duminică, dar nu va obţine o majoritate absolută, existând astfel riscul unei viitoare instabilităţi politice în Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene.

”Avem nevoie urgent de reforme radicale. Am pierdut pur şi simplu mai mult de un an” (în timpul guvernului socialist), a declarat marţi Bliznaşki corespondenţilor de presă străini.

”Iată de ce avem nevoie de o conducere politică puternică, care să înceapă reformele amânate mult timp, deoarece noi nu putem – vorbind la modul figurativ – să rămânem în swap-ul postcomunist”, a afirmat Bliznaşki, exprimându-şi speranţa că se va putea forma un nou guvern până la 20 octombrie.

Bliznaşki, fost parlamentar socialist şi profesor de drept constituţional, a fost numit de către preşedintele ţării, Rosen Plevneliev, la conducerea unui cabinet interimar de tehnocraţi, până la alegeri, fiind unul dintre academicienii care au susţinut o acţiune studenţească de ocupare a Universităţii din Sofia anul trecut, în cadrul unor proteste mai largi împotriva corupţiei.

”Trebuie să realizăm aceste reforme dure, ca să putem astfel să ne alăturăm celorlalte foste ţări comuniste care au intrat în Uniunea Europeană având un ritm de dezvoltare sustenabilă”, a mai spus premierul bulgar interimar.

Bulgaria a rămas mult în urma unor ţări din regiune, inclusiv, notează Reuters, a României, împreună cu care a aderat la Uniunea Europeană în 2007, deoarece guvernele care s-au succedat la Sofia nu au reuşit să atace probleme precum corupţia larg răspândită şi crima organizată.

Sofia trebuie să abordeze, de asemenea, problema deficitelor crescânde din sectorul său energetic, să convingă o Uniune Europeană neîncrezătoare pentru a debloca ajutorul de sute de milioane de euro şi să-şi restructureze ineficientele sale sisteme de sănătate şi educaţie.

Se aşteaptă ca, în acest an, economia Bulgariei să înregistreze o creştere de până la 1,5 %, conchide Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...