Percheziţii la rafinăria Petrotel Ploieşti. Suspiciuni de evaziune fiscală de 230 de milioane de euro

Mascaţii au descins azi dimineaţă la rafinăria Petrotel Ploieşti, deţinută de grupul rus Lukoil.
Economica.net - joi, 02 oct. 2014, 07:14
Percheziţii la rafinăria Petrotel Ploieşti. Suspiciuni de evaziune fiscală de 230 de milioane de euro

Procurorii efectuează percheziţii la rafinăria Petrotel – Lukoil din Ploieşti. Mai multe persoane sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar prejudiciul adus bugetului de stat ar fi de 230 de milioane de euro, conform România TV.

Petrotel este a treia rafinărie din România, cu o capacitate de procesare de circa 2,4 milioane de tone de ţiţei pe an.

Un număr de 23 de percheziţii au vizat sediile societăţilor comerciale S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, S.C. LUKOIL ENERGY & GAS ROMÂNIA S.R.L., S.C. LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE S.R.L., S.C. AGENŢIA LUKOM-A-ROMÂNIA S.R.L., S.C. TP LOG SERVICES S.R.L., toate situate pe platforma rafinăriei de la marginea Ploieştiului, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, citat de Agerpres.

Lukoil România, cu sediul în Bucureşti, care administrează reţeaua românească de 300 de benzinării a grupului rus, nu a fost  ţinta descinderilor.

Descinderea la Petrotel Lukoil face parte dintr-o serie de 30 de percheziţii la sediile mai multor societăţi comerciale de pe raza judeţului Prahova, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Agerpres.

Au fost „angrenaţi peste 150 de poliţişti, specializaţi în investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, precum şi luptători SIAS, din cadrul IGPR, DGPMB, IPJ Buzău, IPJ Vrancea şi IPJ Vaslui, în activităţi fiind angrenaţi şi 27 de inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi 3 inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală”.

„Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În prezent, prejudiciul estimat în cauză este de peste 1.000.000.000 de lei (230.000.000 euro), dintre care 505.421.252 lei (112.000.000 euro) rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Întreaga operaţiune a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii”, se mai precizează în comunicatul IGPR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...