Fondul European de Investiţii alocă 2 mil. euro pentru finanţarea a 250 de microîntreprinderi româneşti

Fondul European de Investiţii (EIF) alocă peste două milioane de euro pentru sprijinirea unui număr de peste 250 de microîntreprinderi din România, informează, vineri, EIF. 
Economica.net - vin, 03 oct. 2014, 13:30
Fondul European de Investiţii alocă 2 mil. euro pentru finanţarea a 250 de microîntreprinderi româneşti

În acest sens, Fondul European de Investiţii şi Vitas IFN România, sub egida Progress Microfinance, au semnat un contract de finanţare, de peste două milioane de euro, prin care instituţia financiară nebancară va putea să asigure întreprinzătorilor acces mai uşor spre finanţare, în special tinerilor întreprinzători din vestul şi centrul României, ce întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor din surse bancare.

Progress Microfinance este un proiect iniţiat şi finanţat de Comisia Europeană şi gestionat de Fondul European de Investiţii. Acesta oferă garanţii şi instrumente de finanţare pentru intermediarii din domeniul microfinanţării. Iniţiativa este susţinută de o finanţare de 205 milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Acordul cu Vitas IFN consemnează cea de-a 63-a tranzacţie semnată sub egida Progress Microfinance de la înfiinţarea Fondului, în 2010. Până în prezent, au fost semnate angajamente de peste 130 de milioane de euro sub egida Progress Microfinance pentru beneficiarii săi, micro-debitori europeni. Ţările în care s-au semnat acorduri până în prezent sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii.

Fondul European de Investiţii (EIF) are ca misiune principală sprijinirea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii europene (IMM) prin facilitarea accesului la finanţare. EIF creează şi dezvoltă capitaluri de creştere şi de risc, garanţii şi instrumente de microfinanţare, care ţintesc în mod specific acest segment de piaţă. În acest rol, Fondul European de Investiţii promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării şi dezvoltării spiritului antreprenorial, creşterii economice şi ocupării forţei de muncă. Totalul angajamentelor nete ale EIF în fonduri de capital privat s-a ridicat la peste 7,9 miliarde de euro la finele anului 2013. Cu investiţii în peste 435 de fonduri, EIF este un jucător important în proiectele europene, având în vedere amploarea şi sfera de aplicare a investiţiilor sale, în special în segmentele high-tech şi segmentele de stadii incipiente. Portofoliul de credite garantate al EIF a însumat mai mult de 5,6 miliarde de euro, în peste 300 de operaţiuni de la sfârşitul anului 2013, poziţionându-se ca un actor important în acordarea de garanţii pentru IMM-uri şi un garant de top în microfinanţare.

Vitas IFN România este o instituţie de microcreditare ce oferă produse şi servicii simple, rapide şi inovatoare pentru clienţii ne-bancabili din vestul şi centrul României.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, la Sebeş, că a votat pentru un preşedinte care discută direct cu......
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...