Iranul nu poate înlocui Rusia ca furnizor principal de gaze pentru UE – preşedintele Rohani

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a atenţionat că ţara sa nu poate înlocui Rusia ca principal furnizor de gaze naturale pentru Uniunea Europeană, chiar dacă se va ajunge la un acord privind dosarul nuclear iranian ce ar permite ridicarea sancţiunilor impuse de statele occidentale Teheranului, transmite duminică agenţia EFE.
Economica.net - lun, 06 oct. 2014, 08:11
Iranul nu poate înlocui Rusia ca furnizor principal de gaze pentru UE - preşedintele Rohani

‘Iranul are cele mai mari rezerve de gaze, dar suntem în urmă cu extracţia şi trebuie să ne gândim mai întâi la cererea internă’, mai ales că uneori Iranul se confruntă în timpul iernii cu un deficit în aprovizionarea cu gaze, a semnalat preşedintele Rohani într-un interviu acordat postului rus de televiziune Rossia.

‘Avem în jurul nostru numeroşi clienţi. Toţi vecinii noştri din est, vest şi sud doresc să cumpere gaze pe care în acest moment nu le extragem’, a adăugat preşedintele iranian. Aşadar, ‘nu se întrunesc condiţiile ca Iranul să furnizeze (Uniunii Europene) gazele care nu vor mai fi primite din Rusia dacă aceasta sistează livrările’, a conchis el.

Într-un interviu acordat în luna aprilie cotidianului german Handelsblatt, ministrul iranian al industriei, Mohammad Reza Nematzadeh, a declarat că ţara sa poate fi pentru Europa un furnizor de ‘încredere şi sigur pe termen lung’ în ce priveşte gazele naturale. Dar el a precizat atunci că, deşi Iranul intenţionează să joace un rol tot mai important pe piaţa mondială a gazelor, nu vrea să fie un concurent al Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...