Salariile cu care se fac angajări acum în ţară: un profesor e plătit mai prost decât o cusătoreasă

ECONOMICA.NET vă prezintă o selecţie a ofertelor de muncă din ţară, care au salariul la vedere. Află ce caută acum angajatorii, cum ofertează candidaţii şi unde fac angajări. 
Economica.net - lun, 06 oct. 2014, 21:01
Salariile cu care se fac angajări acum în ţară: un profesor e plătit mai prost decât o cusătoreasă

Oferte de muncă disponibile acum în România, cu salariile la vedere

Profesor de informatică, ofertat cu salariu de 680 lei net pe lună

O firmă angajează un profesor de informatică, absolvent promoţia 2014, la Iaşi.
Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe solide de operare PC, web design şi grafică (HTML5, CSS, JavaScript, Photoshop, Corel Draw etc), preferabil şi C++.
Salariul oferit de angajator pentru acest loc de muncă este de 680 lei pe lună. Detalii, aici.

Cusătoreasă, plătită cu 900 de lei pe lună

O firmă de textile din Cluj angajează o cusătoreasă.
Angajatorii caută „o persoană serioasă, atentă la detalii, optimistă, căreia îi place munca pe care o prestează”, potrivit anunţului de recrutare care poate fi accesat aici.
Angajatorii ofertează candidatele cu un salariu care porneşte de la 900 de lei pe lună, bonusuri, contract de muncă, decontarea transportului în comun.

Salariu de 1000 de lei pentru operator date, barman, vânzător

O firmă din Bucureşti angajează un operator date şi marfă pentru un magazin online IT. Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe avansate de hardware, este familiarizat cu platformele online şi este organizat.
Angajatorii ofertează candidaţii cu salariul de 1000 de lei pe lună şi bonusuri de performanţă. Amănunte, aici.

O firmă din Timişoara angajează un barman şi o vânzătoare, într-o cafenea mobilă.
Candidaţii potriviţi pentru acest post sunt absolvenţi de liceu, au minimum un an experienţă în domeniu şi sunt dispuşi să lucreze 12 ore, urmate de 24 de ore libere.
1.000 de lei lunar este salariul oferit de angajator pentru acest post. Informaţii suplimentare, aici.

O firmă din Capitală angajează un operator PC/asistent de vânzări comunicativ, loial, persuasiv şi dinamic, pe care îl ofertează cu un salariu de 1.000 lei pe lună şi bonuri de masă. Detalii, aici.

Consilier vorbitor de franceză, plătit cu salariu net lunar care porneşte de la 1000 lei

O firmă din Iaşi caută un consilier comercial care are cunoştinţe avansate de limba franceză, este un bun comunicator şi are atenţie distributivă.
Salariul oferit pentru acest post este cuprins între 1400 lei – 2600 lei, brut lunar, la care se pot adăuga bonusuri de performanţă.
Amănunte, aici.

Agent de turism fără experienţă, plătit cu 1300 lei pe lună

O agenţie de turism din Bucureşti angajează un agent de turism, absolvent al unei facultăţi publice, promoţia 2014, care vorbeşte fluent limba engleză şi ştie să opereze un PC. Angajatorii nu solicită experienţă pentru postul vacant.
Angajatorii ofertează candidaţii cu salariul lunar de 1.300 de lei şi comisioane din vânzări. Detalii găsiţi aici.

Salariu de 2.500 de lei pe lună pentru manager vânzări, recepţioner service auto sau mecanic auto

O firmă din Bucureşti angajează un manager de vânzări servicii de proiectare şi consultanţă.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii superioare tehnice sau economice, are experienţă în vânzări de servicii de proiectare/consultanţă, este un foarte bun negociator şi comunicator, ştie să opereze în Office, are permis de conducere categoria B şi este dispus să plece în deplasări în ţară.
Candidaţii sunt ofertaţi cu salariu de 2.500 de lei pe lună şi comision din vânzări. Mai multe informaţii, aici.

O firmă din Bucureşti angajează un recepţioner service auto şi un mecanic auto, pe care îi ofertează cu salarii de 2.500 lei lunar.
Candidatul potrivit pentru postul de recepţioner service auto are minimum trei ani experienţă relevantă în domeniu, cunoaşte programul Audatex, are minimum trei ani experienţă de lucru cu societăţile de asigurare în ceea ce priveşte devizelor de reparaţii, suplimentări, explicaţii tehnice pentru soluţiile de reparaţie adoptate, şi cunoaşte procedurile de colaborare în relatia service auto – asigurator, specifice societăţilor de asigurări. Detalii, aici.

Te califici pentru postul de mecanic auto dacă ai minimum cinci ani experienţă în reparaţii multimarcă, eşti familiarizat cu noile echipamente şi tehnologii în domeniul reparaţiilor auto şi eşti dispus la program de muncă prelungit. Amănunte, aici.

Şef atelier mecanică, plătit cu 3000 lei pe lună

Eşti eligibil pentru postul de şef atelier mecanică, ofertat în Bucureşti, dacă ai minimum cinci ani experienţă în domeniul reparaţiilor auto multimarcă şi de conducere service mecanică. Mai multe detalii, aici.

Te-ar mai putea interesa și
ROCA Industry , raportează în primele 9 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 517 milioane lei, în creștere cu 9% față de 2023 și EBITDA cu 48% peste valoarea din 2023
ROCA Industry , raportează în primele 9 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 517 milioane lei, în creștere cu 9% ...
ROCA Industry, primul holding industrial românesc specializat în producția de materiale de construcții și listat pe piața principală a BVB, a raportat pentru primele nouă luni din 2024 o......
Germania pierde 146 miliarde euro anual din cauza birocratiei, studiu
Germania pierde 146 miliarde euro anual din cauza birocratiei, studiu
Producţia economică a Germaniei înregistrează pierderi de până la 146 miliarde de euro pe an din cauza birocraţiei ...
Europa Centrală va resimţi impactul oricăror tarife ale SUA impuse Germaniei
Europa Centrală va resimţi impactul oricăror tarife ale SUA impuse Germaniei
Dacă noul preşedinte american Donald Trump îşi va respecta promisiunile de a impune tarife la importurile europene, Ungaria ...
Cîmpean (MIPE): Cadrul instituţional în ceea ce priveşte securitatea cibernetică în domeniul energiei este unul stabil, consolidat
Cîmpean (MIPE): Cadrul instituţional în ceea ce priveşte securitatea cibernetică în domeniul energiei este unul stabil, ...
Cadrul instituţional în ceea ce priveşte securitatea cibernetică în domeniul energiei este unul stabil, consolidat, ...