Peste o sută de kurzi au pătruns cu forţa în sediul Parlamentului European din Bruxelles

Peste o sută de manifestanţi kurzi au pătruns marţi cu forţa în clădirea din Bruxelles a Parlamentului European (PE) pentru a protesta faţă de pasivitatea pe care, în opinia lor, o manifestă Uniunea Europeană (UE) în faţa atacurilor teroriste comise de gruparea jihadistă Statul Islamic, transmite EFE.
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 11:25
Peste o sută de kurzi au pătruns cu forţa în sediul Parlamentului European din Bruxelles

Manifestanţii, care de mai multe zile protestează într-o piaţă aflată în apropierea legislativului european, au intrat marţi cu forţa, la orele 09:00 GMT, pe poarta principală a instituţiei, unde autorităţile belgiene au desfăşurat un important dispozitiv poliţienesc.

Protestatarii au ajuns până la etajul trei, zona cea mai circulată din clădirea Parlamentului European, dat fiind că la acest etaj se face legătura între diferite edificii care compun complexul parlamentar european. Un grup de europarlamentari s-a oferit să-i primească pe protestatari, cărora funcţionari ai PE le-au oferit sticle cu apă.

Manifestanţii kurzi protestează împotriva a ceea ce ei au numit ‘masacrul’ comis la 15 septembrie de organizaţia teroristă Statul Islamic (SI) în oraşul sirian cu majoritate kurdă Kobane, situat la frontiera cu Turcia, potrivit unui comunicat pe care protestatarii l-au distribuit presei. Totodată, manifestaţii s-au declarat în greva foamei şi au susţinut că peste 10.000 de kurzi se află ‘pe străzile din Europa pentru ca ţările occidentale să realizeze ceea ce s-a întâmplat la Kobane’.

În acelaşi comunicat, kurzii au cerut UE ‘să sprijine populaţia kurdă, să se opună atacurilor SI şi să acţioneze rapid pentru a preveni ceea ce începe să semene tot mai mult cu un genocid împotriva populaţiei kurde din Kobane’, oraş din care sute de oameni şi-au părăsit în grabă locuinţele şi s-au adăpostit de partea turcă a frontierei.

Purtătorul de cuvânt al manifestanţilor, Keje Kotluk, a insistat că executivele belgian şi europene nu se pot preface că nu văd atrocităţile comise de jihadiştii din SI, despre care au spus că ‘sunt bine echipaţi şi folosesc arme de provenienţă occidentală’, scrie ziarul Le Soir în ediţia sa digitală, preluat de EFE.

Manifestanţii kurzi care au realizat alte acţiuni similare pe mai multe aeroporturi europene în ultimele ore au solicitat ajutor militar şi militar în favoarea locuitorilor din Kobane.

Te-ar mai putea interesa și
Probleme mari la Boeing. Gigantul american va concedia 10% din angajați
Probleme mari la Boeing. Gigantul american va concedia 10% din angajați
Producătorul american de avioane Boeing a anunţat că va renunţa la 10% din forţa sa de muncă iar livrările modelului 777X vor fi din nou amânate, transmite agenția germană de presă DPA,......
Autostrada A13 Brașov – Făgăraș va avea 50 de kilometri și va costa 4,7 miliarde de lei – memoriu de mediu
Autostrada A13 Brașov – Făgăraș va avea 50 de kilometri și va costa 4,7 miliarde de lei – memoriu de mediu
Traseul A13 Brașov – Făgăraș are o lungime totală de 50 de kilometri și este localizat pe teritoriul judeţului Brașov, ...
Alro Slatina anunță că a reușit să coboare amprenta de carbon sub media europeană și că va putea să o scadă și mai mult, prin folosirea de deșeuri prelucrate
Alro Slatina anunță că a reușit să coboare amprenta de carbon sub media europeană și că va putea să o scadă și ...
Alro Slatina a redus amprenta de carbon sub media europeană, iar perspectivele sunt unele optimiste pentru acesta, mai ales ...
ANPIS: Stimulentele de inserție pentru creșterea copilului plătite în luna august 2024 au fost de peste 63,8 milioane de lei
ANPIS: Stimulentele de inserție pentru creșterea copilului plătite în luna august 2024 au fost de peste 63,8 milioane ...
Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna august 2024 au totalizat 63,868 de milioane de lei, ...