Jianu: Trebuie să dezvoltăm o bancă pentru creditarea IMM-urilor româneşti

România are nevoie de o bancă pentru creditarea IMM-urilor, precum şi de o instituţie a mediatorului de credite, a declarat, joi, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, la o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii.
Economica.net - joi, 09 oct. 2014, 14:00
Jianu: Trebuie să dezvoltăm o bancă pentru creditarea IMM-urilor româneşti

,,Doresc să propun Guvernului înfiinţarea unei bănci de dezvoltare care să aibă trei componente – susţinerea creditării IMM-urilor, susţinerea programelor europene şi susţinerea relaţiei între stat şi şi întreprinzător prin credite – punte în aşa fel încât statul să nu mai aibă arierate la întreprinzători, luând din această bancă şi plătind la furnizori, ori urmând să ia un credit din această bancă. Eu o să aduc în maxim două săptămâni pe masa Guvernului această propunere, după care vom forma un grup de lucru interministerial pentru a definitiva această propunere, în aşa fel încât înainte ca fondurile europene să înceapă să avem şi noi posibilitatea unei astfel de bănci’, a spus Florin Jianu.

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii a organizat joi cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Management modern pentru comercianţii mici şi mijlocii din România. Cu acest prilej, reprezentanţii micilor comercianţi au cerut Guvernului legi predictibile, sprijin în acordarea de credite, dar şi stabilirea nivelului accizei cât mai repede pentru a-şi face bugetele pe anul viitor.

,,Accesul la credite este important. Eu o să pun pe masa Guvernului, la următoarea şedinţă, o propunere pentru ceea ce înseamnă mediatorul de credite. Foarte multe IMM-uri resimt această lipsă a medierii în relaţia lor cu băncile pentru că nu au puterea de a se prezenta în faţa băncilor sau băncile nu sunt foarte interesate de actorii aceştia mici. Dacă instituim, pe modelul francez, mediatorul, un proiect care în Franţa funcţionează din 2009, putem salva multe IMM-uri. În Franţa, s-au salvat câteva zeci de mii de IMM-uri, câteva sute de mii de locuri de muncă şi o cifră de 15 – 20 de miliarde de euro reprezintă creditele salvate. E bine să punem şi noi în practică acest tip de instituţie care să medieze relaţia dintre firmele mici şi bănci’, a precizat Florin Jianu.

Ministrul Florin Jianu a mai precizat că în foarte scurt timp vor începe finanţările pentru perioada 2014-2020, IMM-urile beneficiind, prin Programul Operaţional Regional, de aproape 800 de milioane de euro, iar prin Programul Operaţional de Competitivitate şi Programul Operaţional de Capital Uman suma totală se ridică la aproape patru miliarde de euro.

De altfel, ministrul delegat pentru IMM-uri a vorbit despre necesitatea înfiinţării unei bănci de dezvoltare care să ajute IMM-urile româneşti ,,în ceea ce înseamnă acea lege a plăţilor întârziate conform căreia şi statul şi privatul trebuie să se comporte similar şi să îşi achite datoriile în termen de maxim 60 de zile’.

,,Acest tip de bancă există în Polonia şi Germania, de exemplu. O să aduc această iniţiativă pe masa Guvernului şi sper să o putem pune în practică cât mai repede. Acum, la această discuţie, ar fi trebuit să fie şi ministerul Finanţelor, pentru că toate aceste iniţiative trebuie discutate şi prin prisma Ministerului de Finanţe’, a mai spus Florin Jianu.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Explozia preţurilor la alimente provoacă îngrijorări pentru Putin
Rusia – Explozia preţurilor la alimente provoacă îngrijorări pentru Putin
Ruşii se confruntă cu o creştere explozivă a preţurilor la alimente, ceea ce îi dă bătăi de cap preşedintelui Vladimir Putin, care încearcă să creeze un echilibru între ambiţiile......
Listele PNL de la Bucureşti sunt deschise de Sorin Câmpeanu şi Sebastian Burduja – alegeri parlamentare 2024
Listele PNL de la Bucureşti sunt deschise de Sorin Câmpeanu şi Sebastian Burduja – alegeri parlamentare 2024
Listele PNL pentru Bucureşti cuprind 54 de candidaţi la alegerile parlamentare din 1 decembrie, dintre care 17 pentru Senat ...
Ce spun analiştii despre România după ce au apărut probleme pentru Europa de Est din cauza „rateurilor” Germaniei
Ce spun analiştii despre România după ce au apărut probleme pentru Europa de Est din cauza „rateurilor” Germaniei
Cele mai mari economii din Europa de Est s-au bazat pe cererea internă pentru a rămâne pe linia de plutire în trimestrul ...
Renovatio pune o baterie de 61 MWh în Harghita, cu bani din PNRR
Renovatio pune o baterie de 61 MWh în Harghita, cu bani din PNRR
Renovatio Tading anunță demararea unui proiect de stocare a energiei electrice, cu finanțare din PNRR, care va fi finalizat ...