‘Pentru ziua de astăzi (vineri – n. r.), scăderea iniţială anunţată de dispeceratul Gazprom din Sofia era de 30,7%, dar au revenit ulterior şi au anunţat o scădere de 13,6% în raport cu nominalizările făcute de Transgaz, pe baza solicitărilor beneficiarilor din România. Concret, importul actual de la Gazprom este sub 0,14 milioane de metri cubi pe zi şi, pentru uşurinţa comparaţiei, importul actual este similar consumului actual total al unui oraş ca Botoşani sau Satu Mare sau consumului actual al CET Timişoara’, spun oficialii Departamentului, scrie Agerpres.
Consumul actual total al României este de 25,5 milioane de metri cubi pe zi, în timp ce producţia internă de gaze naturale este de 31 de milioane de metri cubi pe zi.
Reducerea livrărilor din Federaţia Rusă are un impact foarte mic, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. Importurile de gaze ruseşti au fost reduse joi cu 15%.
‘Importurile de gaze din Rusia sunt în prezent la circa 0,14 milioane de metri cubi pe zi. Vorbim, aşadar, despre un impact foarte mic al reducerii importurilor de gaze ruseşti. Volumul de gaz aflat deja în capacităţile de stocare este de aproximativ 2,8 miliarde metri cubi, cu aproximativ 1 miliard metri cubi mai mult decât obligaţia legală de stocare”, a explicat ministrul.
La începutul acestei luni, Nicolescu s-a întâlnit cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, Oleg Malginov, întâlnire la care au participat şi reprezentanţi ai Transgaz.
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti nu a confirmat faptul că nu vor mai avea loc reduceri în livrările de gaze ruseşti către România, a anunţat la momentul respectiv Departamentul pentru Energie.
”Reamintim că au existat în ultima perioadă mai multe intenţii anunţate de Dispeceratul Gazprom din Sofia de reducere a livrărilor de gaze naturale către România. Potrivit datelor centralizate de Transgaz, o singură astfel de intenţie s-a şi materializat într-o reducere efectivă a livrărilor. În urma întâlnirii, nu s-a confirmat faptul că situaţia nu va continua în acelaşi registru”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.
O zi mai târziu, ruşii au întrerupt din nou livrările, cu 13%.
Departamentul pentru Energie a susţinut, în repetate rânduri, că populaţia nu va fi afectată în niciun fel de aceste reduceri, chiar dacă ruşii sistează total livrările până la primăvară.