Oamenii lui Iaciu de la Impact Bucureşti pot vinde peste 20% din proprietăţile companiei, fără acordul AGA

Acţionarii dezvoltatorului imobiliar Impact Bucureşti au dat voie consiliului de administraţie să vândă din proprietăţile companiei, chiar dacă valoarea tranzacţiilor dintr-un an ar depăşi 20% din cea a activelor imobilizate şi fără a mai cere acordul AGA.
Adrian N. Ionescu - lun, 13 oct. 2014, 09:04
Oamenii lui Iaciu de la Impact Bucureşti pot vinde peste 20% din proprietăţile companiei, fără acordul AGA

AGA Impact Developer & Contractor Bucureşti (IMP) a mandatat consiliul de administraţie să aprobe „încheierea de actede dobândire, înstrăinare, schimb sau constituire de garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii, chiar dacă valoarea lor depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate mai puţin creanţele”.

Activele imobilizate ale companiei fără creanţele totale se ridicau la aproape 222 de milioane de lei, la 30 iunie.

Permisiunea este valabilă doar pentru acest an şi pentru anul viitor, şi va fi folosită „în considerarea obiectului de activitate al societăţii”, se mai spune în raportul trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Deciziile de mari tranzacţii cu activeler companiei vor putea fi luate cu trei voturi „pentru” din cele cinci posibile, cu condiţia ca unul dintre voturi să fie cel al preşedintelui.

Citeşte şi

Impact face 1.000 de apartamente pe Zone Arena din Bucureşti

Acţionarul principal al Impact Bucureşti este omul de afaceri Gheorghe Iaciu, cu aproape 48% din acţiunile IMP. Anterior, Iaciu era cunoscut ca patron al complexului comercial Doraly şi ca vârf de lance al grupului de investitori care a răsturnat conducerea SIF Muntenia (SIF4), acum doi ani.   

Impact Bucureşti (IMP) este singura companie imobiliară listată din propria iniţiativă la cota BVB şi una dintre primele. „Acţionarii principali de atunci au avut curajul de a se supune rigorilor de transparenţă şi guvernanţă corporatistă într-un domeniu pentru care şi acum, acestea sunt departe de a fi priorităţi”, potrivit unuia dintre analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET.

Fondatorul Impact este Dan Ioan Popp, a cărui reţetă de afaceri nu a frezistat testului crizei.

Valoarea de piaţă (capitalizarea bursieră) a IMP este de peste 361 milioane de lei, conform cotaţiei de la BVB de vineri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...