Ucraina confirmă că trupele ruse au început să se retragă de la graniţă

Autorităţile ucrainene au constatat luni începerea retragerii trupelor ruse de la frontieră, în urma ordinului dat de preşedintele rus Vladimir Putin cu scopul de a crea condiţii cât mai bune pentru reuniunea pe care o va avea vineri cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, transmite agenţia EFE.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 05:27
Ucraina confirmă că trupele ruse au început să se retragă de la graniţă

‘Au fost reperate mişcări de retragere a trupelor desfăşurate pe teritoriul rus aproape de graniţa cu Ucraina’, a declarat Andrei Lîsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională şi de apărare al Ucrainei. ‘Retragerea unităţilor militare, în special a celor de blindate şi aviaţie, este un proces pozitiv ce va contribui la diminuarea tensiunii în regiune’, a adăugat el.

Totuşi, continuă incursiunile ‘mercenarilor’ instruiţi în Rusia şi care pătrund pe teritoriul ucrainean prin sectoarele de frontieră ce nu se află sub controlul trupelor ucrainene, a ţinut să precizeze oficialul ucrainean, dar el a admis că aceste incursiuni ‘nu sunt atât de masive cum erau’ înaintea semnării armistiţiului de pe 5 septembrie.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat sâmbătă retragerea în cazărmi a unităţilor militare trimise în timpul verii să efectueze manevre în regiunea Rostov, situată în vecinătatea provinciilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Potrivit Kremlinului, acest ordin vizează 17.600 de soldaţi.

Ucraina a avertizat mereu că astfel de aplicaţii ale trupelor ruse în apropierea frontierei sale fac parte din strategia de intimidare practicată de Moscova şi constituie în plus o acoperire pentru furnizarea de armament şi combatanţi insurgenţilor proruşi din Doneţk şi Lugansk.

Potrivit unor surse oficiale de la Moscova, citate de cotidianul Kommersant, decizia de retragere a acestor trupe este motivată politic şi răspunde interesului Kremlinului de a pregăti terenul pentru întâlnirea Putin – Poroşenko, programată pentru vineri la Milano.

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...