Rusia, împotriva unei „abordări politice” a UE în problema South Stream

Rusia şi-a exprimat marţi speranţa ca Uniunea Europeană să renunţe la 'abordarea politică' pe care o manifestă în ceea ce priveşte construirea gazoductului South Stream, devenit obiect al unor lungi dispute între Moscova şi Bruxelles pe fondul crizei ucrainene.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 11:39
Rusia, împotriva unei

‘Sperăm ca executivul european să renunţe la abordarea politică angajată faţă de construirea acestui gazoduct şi să se bazeze pe interesele vitale ale populaţiei şi ale lumii de afaceri din statele UE’, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul unei întâlniri la Moscova cu reprezentanţi ai European Business Association, potrivit relatării AFP.

Proiectul South Stream, evaluat la 16 miliarde de euro şi condus de gigantul rus Gazprom, ar urma să transporte începând de la sfârşitul anului 2015 gaze naturale din Rusia către Europa ocolind Ucraina, scrie Agerpres.

Viitoarea şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, declara la începutul lunii octombrie ‘că, în prezent, nu sunt reunite condiţiile politice’ pentru continuarea proiectului South Stream la care sunt asociate grupuri europene, precum cel italian ENI şi cel francez EDF.

Comisia Europeană, care consideră că Gazprom a încălcat regulile europene în materie de concurenţă, a obligat Bulgaria să întrerupă lucrările de construcţie la gazoductul South Stream.

Proiectul South Stream este concurent al gazoductului TAP vizând aprovizionarea cu gaz a Europei de Vest din Marea Caspică via Grecia, Albania şi Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...