UPDATE Rusia ameninţă că va lua măsuri după ce armata SUA a preluat comanda bazei militare de la Deveselu

Preluarea de către armata americană a comenzii asupra bazei militare de la Deveselu obligă Rusia să ia măsuri pentru asigurarea propriei securităţi, a declarat luni reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă NATO, Aleksandr Gruşko, citat marţi de Interfax. Premierul Victor Ponta a reacţionat la declaraţiile oficialului rus şi a spus că România este un stat membru al NATO care doreşte să aibă un rol de echilibru în regiune şi care, în acest context, nu poate accepta ameninţări.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 12:39
UPDATE Rusia ameninţă că va lua măsuri după ce armata SUA a preluat comanda bazei militare de la Deveselu

‘SUA îşi realizează consecvent programul de apărare antirachetă în Europa, fără să ia în considerare interesele securităţii regionale pe care le ignoră’, a declarat Gruşko, într-o dezbatere organizată la Moscova pe tema securităţii europene, răspunzând la o întrebare despre reacţia Rusiei la transferul bazei din România sub comanda Statelor Unite şi desfăşurarea sistemului antirachetă în Europa.

‘Punerea în aplicare a acestor planuri, fără a lua în considerare interesele legitime ale Rusiei şi competiţia strategică, va submina securitatea, inclusiv şi în această regiune (România, not.Interfax). Aşa cum am declarat, aceasta impune ca Federaţia Rusă să adopte măsurile necesare pentru a asigura într-un mod fiabil securitatea sa’, a insistat diplomatul rus.

Armata americană a preluat oficial, la 10 octombrie, comanda bazei de la Deveselu, unde va fi instalată o componentă a scutului antirachetă al NATO în Europa. Baza de la Deveselu, ce va deveni operaţională la sfârşitul anului viitor, va fi prima unitate din Europa unde va fi amplasat sistemul antibalistic Aegis Ashore, care este o versiune terestră a sistemului radar ce echipează navele flotei militare americane începând din anul 2004.

Ponta: Ţara noastră nu poate accepta ameninţări
     
Premierul Victor Ponta a declarat marţi ca România este un stat membru al NATO care doreşte să aibă un rol de echilibru în regiune şi care, în acest context, nu poate accepta ameninţări.

Premierul a reacţionat astfel în faţa afirmaţiilor reprezentantului Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, care a avertizat că Rusia va lua măsuri în contextul preluării de către armata americană a comenzii asupra bazei militare de la Deveselu.

‘România este un stat membru al NATO, un aliat de încredere al SUA şi UE şi doreşte să aibă un rol de echilibru în regiune, pentru că vocaţia noastră este una pacifistă. Obiectivele noastre sunt foarte clare – obţinerea independenţei energetice, întărirea securităţii în zona Mării Negre şi sprijinirea parcursului către integrare europeană al Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, Serbiei şi ţărilor din Balcani. În acest context, ţara noastră nu poate accepta ameninţări. România face parte dintr-un sistem de valori european şi transatlantic care nu poate închide ochii la ce s-a întâmplat în Crimeea şi la încălcarea principiilor de drept internaţional’, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.

În plus, şeful Guvernului a subliniat că România susţine ‘principiul suveranităţii şi al integrităţii teritoriale al tuturor ţărilor şi respinge orice formă de presiune externă iar ameninţările la adresa securităţii din regiune nu ajută la găsirea de soluţii pentru o mai bună cooperare’.

‘Poziţia ţării noastre este una clară şi fermă – stăm alături de aliaţii noştri din NATO, de SUA şi de UE’, a conchis Ponta.

În cadrul acestei baze îşi vor desfăşura activitatea sute de militari şi civili americani. Acolo vor fi amplasate şi 24 de interceptoare antirachetă. Încă o componentă terestră a scutului antirachetă ar urma să devină operaţională în anul 2018 în Polonia.

Nave americane echipate cu sisteme Aegis patrulează permanent în Marea Mediterană începând din anul 2011, alte patru distrugătoare urmând să fie dislocate la baza navală Rota în Spania, iar în Turcia funcţionează din anul 2012 un sistem Aegis pentru alertă timpurie

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...