Ţara UE cu cele mai multe reactoare. Franţa vrea să-şi reducă dependenţa de energia nucleară

Franţa a făcut marţi primul pas în direcţia reducerii producţiei energiei nucleare prin adoptarea legii care prevede diminuarea ponderii acestui tip de energie în totalul producţiei energetice de la 75% la 50%, relatează AFP.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 18:15
Ţara UE cu cele mai multe reactoare. Franţa vrea să-şi reducă dependenţa de energia nucleară

Prezentat de guvernul lui Manuel Valls drept unul dintre elementele de bază ale mandatului preşedintelui Francois Hollande, actul normativ privind ‘tranziţia energetică’ reprezintă concretizarea uneia dintre promisiunile făcute de actualul lider de la Elysee înaintea alegerilor prezidenţiale din anul 2012.

Camera inferioară a parlamentului (Adunarea Naţională) a votat marţi legea susţinută, pe lângă Partidul Socialist aflat la guvernare, de ecologişti şi de partidul radical de stânga, în timp de opoziţia de dreapta şi comuniştii au votat împotrivă.

Pe lângă diminuarea ponderii energiei nucleare, actul normativ mai prevede ca până în anul 2050 consumul total de energie al Franţei să scadă la jumătate faţă de anul 2012, existând de asemenea un obiectiv intermediar de reducere a acestui consum cu 20% până în anul 2030, în conformitate cu un proiect al Uniunii Europene a cărui dezbatere va fi inclusă pe agenda Consiliului European de luna aceasta.

Franţa este în prezent al doilea producător mondial de energie nucleară, având 19 centrale atomoelectrice care au împreună 58 de reactoare.

În mod paradoxal, votul Adunării Naţionale a avut loc chiar în ziua în care la Paris s-a deschis primul salon nuclear mondial ‘World Nuclear Exhibition’, unde sunt etalate toate realizările ştiinţifice din acest domeniu, precum funcţionarea centralelor nucleare, ciclul combustibilului nuclear sau gestionarea deşeurilor nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în aceeași perioadă a lui 2023....
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, ...