Cinci firme au depus ofertă pentru noile trenuri de metrou. Un român are cea mai bună ofertă

Alstom, CSR, PESA, CAF şi Astra Vagoane Călători au licitat pentru construcţia şi livrarea a 51 de noi trenuri de metrou. Metrorex a pus la bătaie până la 440 de milioane de euro din fonduri europene.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 21:00
Cinci firme au depus ofertă pentru noile trenuri de metrou. Un român are cea mai bună ofertă

Compania franceză Alstom, cea chineză CSR, cea poloneză PESA, cea spaniolă CAF şi cea românească Astra Vagoane Călători au depus oferte Metrorex pentru achiziţia a 51 de noi trenuri de metrou.

Cea mai mare ofertă este a PESA, 341 de milioane de euro, iar cea mai mică a Astra Vagoane Călători – 260 de milioane de euro. Chinezii au venit cu o ofertă de  272 de milioane de euro, CAF a ofertat 310 milioane de euro, iar Alstom a prezentat o ofertă de 322 de milioane de euro.

Comisia de lictaţii va anunţa un câştigător în 45 de zile, potrivit Metrorex.

Pentru această licitaţie Metrorex era dispusă să ofere o sumă maximă de 440 de milioane de euro. Banii provin din fonduri europene nerambursabile.

Dacă are preţul cel mai mic, nu înseamnă însă că, automat, Astra Vagoane Călători va şi câştiga licitaţia. Preţul contează în proporţie de 60%, restul fiind condiţiile tehnice. În plus, Astra nu se încadrează la condiţiile financiare cerute în contractul de sarcini, condiţii exclusiviste, imposibil de îndeplinit pentru nicio companie din România: anume, o cifră de afaceri de cel puţin 300 de milioane de euro pe cel puţin trei ani înainte de participarea la licitaţie.

Mai multe detalii pe acest subiect puteţi citi aici

Licitaţia Metrorex nu va beneficia de niciun fel de offset, adică câştigătorul ei nu va fi obligat să construiască niciun tren în ţară. „Noi am încercat să impunem în caietul de sarcini punctaj suplimentar pentru minim 15% offset, însă ANRMAP şi Comisia Europeană au refuzat”, arată Aurel Radu, directorul Metrorex.

În Europa, procedura de achiziţie publică permite în mod uzual impunerea unui offset de până în 10%.

Ultima achiziţie masivă a Metrorex a fost cea a trenurilor spaniole CAF. Pentru 16 trenuri, se plătesc 97 milioane de euro. Doar 25% din această sumă este plătită de Regie, restul fiind finanţare europeană nerambursabilă.

În acest moment, Metrorex deţine 44 de trenuri Bombardier, 16 garnituri CAF – dar care nu sunt toate sosite şi un număr de 25 de trenuri IVA, produse de Astra Arad, dar care nu sunt toate funcţionale. Compania de stat transportă zilnic în jur de 650.000 de călători.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...