Volkswagen a devansat GM, devenind al doilea mare producător auto mondial

Grupul german Volkswagen (VW) a devansat la limită compania americană General Motors (GM) în primele nouă luni ale anului, devenind al doilea mare producător auto mondial după firma niponă Toyota Motor Corp, transmite AP.
Economica.net - joi, 16 oct. 2014, 05:22
Volkswagen a devansat GM, devenind al doilea mare producător auto mondial

Volkswagen (cel mai mare producător auto din Europa) a vândut 7,4 milioane autoturisme, utilitare şi camioane în perioada ianuarie-septembrie 2014, în timp ce GM a anunţat că livrările sale globale au ajuns la 7,37 milioane unităţi. Vânzările VW înregistrează un ritm mai rapid de creştere decât cel al GM, afectată de rechemările la service, care vor costa compania americană 1,2 miliarde de dolari.

Toyota nu va publica datele pentru primele nouă luni ale anului până la sfârşitul acestei luni, dar în primul semestru s-a menţinut în fruntea topului producătorilor auto mondiali cu aproape 5,1 milioane de unităţi vândute şi se aşteaptă ca în acest an livrările să ajungă la 10,1 milioane.

Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devină cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

GM a fost cel mai mare producător auto mondial timp de 77 de ani consecutiv, până în 2008, când a fost devansat de rivalul japonez Toyota. La rândul său, grupul nipon a pierdut poziţia de lider în 2011, când cutremurul şi tsunamiul din 11 martie au paralizat temporar producţia uzinelor Toyota din nord-estul Japoniei, dar a revenit în frunte în 2012.

Toyota a reuşit ca în 2013 să-şi păstreze, pentru al doilea an la rând, titlul de cel mai mare producător auto din lume, devansându-şi rivalii General Motors şi Volkswagen AG, după ce a vândut 9,98 milioane de vehicule. Livrările General Motors au ajuns anul trecut la 9,71 milioane de vehicule, în timp ce Volkswagen, împreună cu diviziile MAN şi Scania, au vândut 9,73 milioane de unităţi.

În 2014, Toyota intenţionează să vândă 10,32 milioane vehicule la nivel global, devenind prima companie auto care va reuşi să vândă 10 milioane de vehicule într-un singur an.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 cu 100.000 de......
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...