FP, cel mai mare fond de investiţii închis din lume, face curte celor mai mari investitori din New York

40 de investitori instituționali din SUA, care au în administrare active de peste 1.400 de miliarde de dolari, au participat la o întâlnire la New York cu reprezentanții Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondul Proprietatea (FP), sponsorizată diplomatic de ambasadorul României în SUA şi de Camera de Comerţ Româno-Americană, potrivit unui comunicat trimis la redacţia ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - joi, 16 oct. 2014, 09:50
FP, cel mai mare fond de investiţii închis din lume, face curte celor mai mari investitori din New York

Managerul Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, a încercat să-i convingă pe reprezentanţii investitorilor instituţionali cu care s-a întâlnit, ieri la New Yoork, de „existența unor oportunități atractive pe piața locală” (românească, n.r.), cu toate că, în România, declară că plasamentul cel mai bun pe care îl poate face FP este în propriile acţiuni.

Oficialii Franklin Templeton au promovat ieri piața de capital din România în faţa 40 de investitori instituționali din New York, care au în administrare active de peste 1.400 de miliarde de dolari. Evenimentul a avut loc în colaborare cu Camera de Comerț Româno-Americană şi cu susţinerea ambasadorului României în SUA.

„Acest eveniment demonstrează angajamentul nostru față de România și față de îmbunătățirea profilului țării în rândul unei baze mai largi de investitori străini având în vedere existența unor oportunități atractive pe piața locală, inclusiv Fondul Proprietatea și companiile din portofoliul Fondului. Aceasta a fost o oportunitate excelentă pentru investitori să afle despre angajamentul autorităților de a continua reformele începute în decursul ultimilor doi ani”, a declarat Greg Konieczny, în comunicatul trimis la redacţia ECONOMICA.NET.

Fondului Proprietatea (FP) este cel mai mare fond de investiţii închis din lume (fond care nu face emisiune continuă de titlrui proprii, ca fondurile mutuale, de pildă), potrivit estimărilor administratorilor săi.

Vânzarea pe bucăţi a FP

Franklin Tempelton este angajat într-o campanie agresivă de transfer de valoare din conturile şi portofoliile Fondului Proprietatea (FP) spre cele ale acţionarilor săi, ca urmare a unei strategii impuse de compania americană de investiţii Elliott Associates, care domină acţionariatul Fondului.

Elliott Assciates şi celelalte fonduri de investiţii străine au condiţionat prelungirea mandatului Franklin Templeton la cârma FP, de îndeplinirea unor criterii în acest sens.

În virtutea acestei strategii, de „creare de valoare pentru acţionari”, Fondul îşi vinde cele mai preţioase acţiuni din portofoliu, cu banii obţinuţi răscumpără acţiunile FP, anulează acţiunile răscumpărate, reduce capitalul social şi distribuie diferenţa de bani acţionarilor.

Din 2011 până acum, Franklin Templeton se laudă că a reușit să atragă în România investiții străine directe în valoare de peste 1,4 miliarde de euro. Pe de altă parte, numai dividendele („speciale” sau nu) distribuite acţionarilor FP, depăşesc inevstiţia.

„A fost o oportunitate bine-venită de a întâlni astăzi investitori instituționali din SUA și reprezentanți ai Fondului Proprietatea, care oferă expunere completă pe unele dintre cele mai importante sectoare ale economiei României. Simt că această discuție a fost una productivă, având în vedere faptul că România se află pe un trend ascendent, că există un angajament de a îmbunătăți mediul de afaceri și că există multe oportunități de oferit investitorilor”, a declarat Iulian Buga, ambasadorul României în SUA.

La rândul său, Mark Meyer, Președintele Camerei de Comerț Româno-Americane, crede că a făcut „un pas înainte spre îndeplinirea misiunii noastre prin intermediul întâlnirii de astăzi. Rolul Camerei noastre de Comerț este să construiască relații bilaterale mai puternice între România și SUA și să creeze oportunități de afaceri”.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...