Modificările aduse Legii privind piaţa de capital, pe agenda de marţi a Guvernului

Guvernul urmează să dezbată, în şedinţa de marţi, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital.
Economica.net - mar, 21 oct. 2014, 09:38
Modificările aduse Legii privind piaţa de capital, pe agenda de marţi a Guvernului

Modificarea Legii privind piaţa de capital are ca scop încadrarea României în grupul pieţelor de capital emergente pentru asigurarea vizibilităţii în plan extern, reprezentând totodată şi o modalitate directă de a atrage noi categorii de investitori, preciza Ministerul Finanţelor Publice (MFP), într-un comunicat remis, pe 6 octombrie, Agerpres.

MFP a lansat, la acel moment, în dezbatere publică, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 297/2004 privind piaţa de capital, precizând că are în vedere adaptarea legislaţiei în domeniu prin eliminarea obstacolelor existente.

Proiectul de lege este parte a unei iniţiative mai largi propuse de un grup de lucru condus de către Bursa de Valori Bucureşti, din care fac parte atât reprezentanţi ai pieţei de capital româneşti, cât şi ai autorităţilor de supraveghere şi reglementare, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Banca Naţională a României (ASF şi BNR), precum şi ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

‘Proiectul de act normativ va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România. Răspundem astfel unor mai vechi aşteptări ale pieţei. Modificările pe care le vom aduce vizează, în principal, adaptarea normelor naţionale în scopul asigurării unui tratament unitar şi echitabil pentru investitori. Mă refer atât la investitorii locali, cât şi la cei străini, respectiv la investitorii majoritari şi la cei minoritari’, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, citată de comunicatul MFP.

Proiectul de act normativ vizează, în principal, următoarele aspecte: facilitarea accesului la piaţa de capital românească; respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende; guvernanţa corporativă a emitenţilor şi transparenţa acestora, inclusiv raportarea informaţiilor relevante pentru participanţii la piaţă; simplificarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni; creşterea pragului de deţinere a acţiunilor emise de operatorii de piaţă şi eliminarea pragurilor de deţinere a acţiunilor emise de Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) în scopul îmbunătăţirii acestor entităţi şi cu efecte pozitive pentru piaţa de capital locală; eliminarea din cadrul actelor constitutive ale SIF şi ale operatorilor de piaţă a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, care fac dificilă desfăşurarea acestora.

În acelaşi timp, conform MFP, se urmăreşte creşterea bazei de investitori instituţionali din România, şi motivarea populaţiei sa investească direct sau indirect în instrumente financiare listate. În acelaşi timp, sunt urmărite creşterea bazei de investitori instituţionali din România, precum şi motivarea investiţiilor în instrumente financiare listate.

Pe agenda şedinţei de Executiv de marţi se regăseşte şi un proiect de Hotărâre de Guvern pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului ‘Prima Casă’.

Totodată, Guvernul urmează să aprobe şi un proiect de Hotărâre privind aprobarea Strategiei naţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...