Noua Comisie Europeană a fost validată de Parlamentul European

Noua Comisie Europeană, condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a primit miercuri, la Strasbourg, votul de învestitură din partea Parlamentului European, informează agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - mie, 22 oct. 2014, 10:44
Noua Comisie Europeană a fost validată de Parlamentul European

Noua Comisie Europeană, condusă de luxemburghezul conservator Jean-Claude Juncker, a primit miercuri, la Strasbourg, votul de învestitură din partea Parlamentului European (PE), informează agenţiile internaţionale de presă.

În favoarea noii Comisii au votat 423 de eurodeputaţi, în timp ce 209 s-au pronunţat împotrivă, iar 67 s-au abţinut de la vot, scrie Agerpres.

Comisia Juncker a obţinut astfel un scor uşor mai slab decât Comisia Barroso în urmă cu cinci ani, care fusese aprobată de PE cu 488 voturi pentru şi 137 contra. Noul executiv al UE îşi va putea începe activitatea pe 1 noiembrie, mandatul Comisiei Europene conduse de Jose Manuel Barroso expirând pe 31 octombrie.

În discursul său înaintea votului în PE asupra noii Comisii, Juncker şi-a reafirmat convingerea că echipa sa este ”Comisia ultimei şanse” pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor europeni.

El a anunţat că îşi va prezenta până la sfârşitul anului planul de investiţii de 300 de miliarde de euro pentru a impulsiona creşterea şi crearea de locuri de muncă şi a apreciat că investiţiile sunt vitale în reluarea creşterii economice stabile la nivel european.

Fostul premier conservator al Luxemburgului a subliniat totuşi că, aşa cum a spus cancelarul german Angela Merkel, o mare parte din cele 300 de miliarde de euro ar trebui să vină de la investitorii privaţi şi că guvernele ar trebui să-şi ţină în continuare sub control deficitele bugetare.

‘Dacă ne veţi susţine astăzi, vom prezenta pachetul privind locurile de muncă, creşterea şi investiţiile până la Crăciun’, a declarat Juncker în faţa eurodeputaţilor, adăugând că investiţiile ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea eficienţei economice, nu pe cheltuielile pe termen scurt.

Din partea preşedinţiei italiene a Consiliului UE, ministrul Benedetto Della Vedova a spus că, ”în următoarele săptămâni şi luni, Comisia trebuie să joace un rol esenţial pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă UE”.

”Acestea sunt provocări semnificative, printre care competitivitatea şi crearea de locuri de muncă”, a accentuat Della Vedova, care a mai inclus între provocările respective schimbările climatice, problemele energetice şi problemele de securitate din vecinătatea Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de reglementare de la Bucureşti ameninţă cu suspendarea platformei de......
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...