CFR SA: Licitaţie publică pentru închirierea a 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA va organiza, joi, la ora 10,00, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 29 secţii CF (1.016,2 km), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 23 oct. 2014, 08:08
CFR SA: Licitaţie publică pentru închirierea a 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile.

‘Ofertele depuse se vor deschide joi, 23 octombrie 2014, la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri, persoanele juridice interesate să participe la licitaţie putând depune documentaţia până în ziua derulării procedurii, la ora 9,00. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Cele 29 de secţii de cale ferată neinteroperabile care se vor licita se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa’, se arată în comunicatul citat.

Directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan, se aşteaptă ca ‘operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participe la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată’.

Te-ar mai putea interesa și
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns......
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...