TCE 3 Brazi, compania prin care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă a exploatat Insula Mare a Brăilei intrat în luna septembrie în faliment. Aceasta deşi societatea a avut în ultimii şase ani un profit de 50 de milioane de euro, dar şi datorii de 30 de milioane de euro. ECONOMICA.NET a aflat cum i-a convis Tărâţă pe magistraţi că firma sa trebuie să intre în faliment.
„În motivarea cererii, debitorul a arătat că, la data formulării cererii, patrimoniul este afectat de un puternic dezechilibru financiar caracterizat de insuficienţa fondurilor băneşti şi de lipsa lichidităţilor necesare acoperirii debitelor pe care societatea le înregistrează faţă de creditorii săi, cu consecinţa directă a imposibilităţii de a plăti datoriile exigibile către creditori, debite din ce în ce mai mari, creanţe care sunt certe, lichide şi exigibile cu o vechime mai mare de 90 de zile. Prin urmare, a arătat că societatea se află într-o vădită stare de insolvenţă având în vedere că nu a achitat în termen de 90 de zile, din cauza insuficienţei fondurilor băneşti disponibile, datoriile exigibile către creditori”, se arată în încheierea Tribunalului Neamţ.
Totodată, potrivit sursei citate, reprezentanţii TCE 3 Brazi au mai arătat că, la data cererii de deschidere a procedurii, valoarea datoriilor certe, lichide şi exigibile pe care le înregistra compania era superioară pragului admis de lege (45.000 de lei, potrivit art 3 din Legea Insolvenţei).
Conform deciziei instanţei de judecată, termenul limită pentru depunerea cererilor de înregistrare a creanţelor este jumătatea lunii octombrie, iar tabelul preliminar al creanţelor va fi comunicat la mijlocul lunii noiembrie.
Întrebaţi în luna iunie a.c de ECONOMICA.NET de ce au solicitat insolvenţa, reprezentanţii RCE 3 Brazi ne-au răspuns printr-un singur cuvânt „reorganizarea”.
TCE 3 Brazi a lucrat în arendă, până în urmă cu doi ani, o suprafaţă de 57.000 de hectare de teren din Insula Mare a Brăilei, fiind cel mai mare beneficiar al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS). De altfel, compania avea un debit de 99 de milioane de lei (peste 22 milioane de euro) faţă de ADS, sumă provenită din resturi de plată la arendă în anii 2002-2007, la care se adaugă penalităţile aferente. Acum, cei 57.000 de hectare de teren sunt exploataţi de firma Agricost, controlată de Constantin Duluţe, un apropiat al omului de afaceri Culiţă Tărâţă.
Potrivit site-ului Ministerului Finanţelor, TCE 3 Brazi avea în 2013 o cifră de afaceri de 88 milioane de lei şi un profit net de 5,5 milioane de lei, după ce în 2012 avusese afaceri de 461 milioane de lei şi profit net de 80,7 de milioane de lei, în 2011 – 400 de milioane de lei cifră de afaceri şi aproape 50 de milioane de lei profit, în 2010 – 331 de milioane de lei cifra de afaceri şi 52,2 de milioane de lei profit, în 2009 – 274 de milioane de lei cifra de afaceri şi 3,6 milioane de lei profit, iar în 2008 – 285 milioane lei cifră de afaceri şi profit net de 30 de milioane de lei.