SUA cer Georgiei să nu folosească sistemul judiciar pentru răzbunare politică

Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de folosirea de către autorităţile georgiene a sistemului judiciar pentru răzbunare politică, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jennifer Psaki, informează vineri RIA Novosti.
Economica.net - vin, 24 oct. 2014, 08:59
SUA cer Georgiei să nu folosească sistemul judiciar pentru răzbunare politică

‘Dorim să atragem atenţia guvernului georgian cu privire la importanţa statului de drept şi a unui act de justiţie corect, precum şi a realizării unor anchete transparente pentru a se evita percepţia că sistemul judiciar este folosit pentru răzbunare politică’, a afirmat joi Jennifer Psaki în cadrul unei conferinţe de presă.

‘Urmărim îndeaproape anchetele care vizează foşti şi actuali oficiali’, a mai spus ea.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a reamintit că Washingtonul ‘şi-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la modul în care au fost realizate unele dosare, iar aceste îngrijorări rămân’, scrie Agerpres.

Miercuri, tribunalul din Tbilisi l-a condamnat pe fostul ministru al apărării georgian Bachana Akhalaia la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru o operaţiune specială din 2006 în care au existat probleme. Trei tineri au fost ucişi în cursul operaţiunii. Ancheta a concluzionat că cei trei intenţionau să organizeze o evadare în masă din închisoare, scrie Agerpres.

Bachana Akhalaia a fost arestat la o lună după alegerile parlamentare din Georgia din octombrie 2012. În diferite momente, Akhalaia a fost acuzat pentru abuz de putere, tratament inuman şi tortură, însă în cele din urmă a fost achitat de aceste capete de acuzare.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...