Austria: Mandatul şefului OIAG, holdingul care gestionează participaţiile deţinute de stat la OMV, nu a fost reînnoit

Holdingul de stat OIAG din Austria nu va extinde contractul directorului general Rudolf Kemler dincolo de octombrie 2015, renunţând astfel la opţiunea care l-ar fi putut păstra în funcţie încă doi ani, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 24 oct. 2014, 09:53
Austria: Mandatul şefului OIAG, holdingul care gestionează participaţiile deţinute de stat la OMV, nu a fost reînnoit

Rudolf Kemler, în vârstă de 58 de ani, a fost criticat de politicieni şi de angajaţi pentru modul în care a gestionat procesul de restructurare a echipei manageriale a OMV, care a dus la reducerea cu aproape doi ani a contractului directorului general al companiei, Gerhard Roiss. Săptămâna trecută, Consiliul de Supraveghere al OMV a anunţat că a acceptat demisia lui Gerhard Roiss şi că a început demersurile pentru găsirea unui succesor, scrie Agerpres.

Ministrul austriac de Finanţe, Hans Joerg Schelling, l-a criticat în public pe Kemler în privinţa manierei în care a gestionat procesul de restructurare a conducerii OMV, afirmând că acest caz ar putea costa milioane de euro – compensaţii pentru plecarea lui Roiss şi a directorului diviziei de gaze şi energie, Hans-Peter Florenand.

Kemler, care a obţinut funcţia de director general al OIAG în urmă cu doi ani, a fost criticat şi după ce America Movil, companie deţinută de miliardarul mexican Carlos Slim, a anunţat că va plăti 743 milioane de euro (un miliard de dolari) pentru a-şi majora la 50,8% participaţia deţinută la Telekom Austria AG. În luna aprilie, America Movil a preluat controlul operativ la Telekom Austria în urma unui acord convenit cu holdingul de stat OIAG pentru combinarea participaţiilor lor. Cele două entităţi s-au angajat să majoreze capitalul Telekom Austria cu un miliard de euro.

Guvernul s-a angajat să restructureze anul acesta OIAG, care gestionează participaţiile deţinute de stat la companii precum OMV, Telekom Austria şi Austrian Post deoarece şeful OIAG, Rudolf Kemler, este şi preşedintele acestor firme.

Statul austriac prin OIAG este cel mai mare acţionar la compania petrolieră OMV, cu o participaţie de 31,50%.

Critici faţă de acţiunile OIAG au venit săptămâna trecută şi din partea ministrului austriac al Transporturilor, Alois Stöger. ‘Aşa cum este alcătuit în prezent OIAG nu este nimic de lăudat’, a spus Stöger pledând pentru o reformă la holdingul de stat.

În prezent, Consiliul de Supraveghere de la OIAG se numeşte şi se reînnoieşte singur şi nu de către Guvern. Autorităţile de la Viena ar dori să schimbe acest lucru şi au înfiinţat un grup de lucru care să se ocupe de reforma holdingului de stat. Potrivit ministrului de Finanţe Hans Jörg Schelling acest grup de lucru urmează să se reunească în zilele următoare iar procesul de reformă al OIAG ‘ar trebui accelerat’.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute și un profit mai mare. Pe lângă continuarea construcției de noi blocuri......
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte eficienţa energetică în regiune
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregăteşte 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, ...
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea pentru o perioadă de până la şase luni a fabricii de ...
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
Grupul PPC va investi peste 10 miliarde de euro până în 2027 în principal în energie verde, modernizarea reţelelor ...