Cât mai ţine cârpeala euro

Liderii europeni au anunţat un nou plan care ar trebui să salveze euro, al n-lea. Măsurile par măreţe la prima vedere: peste 1.000 miliarde euro pentru Fondul de bailout, reducerea datoriei Greciei cu 50%, recapitalizarea băncilor cu 100 miliarde euro. Ce ascund aceste cifre, cât de adevărate sunt şi cât de departe sunt de adevăratele probleme.
Economica.net - vin, 28 oct. 2011, 07:44

Salvaţi Grecia, dar nu chiar de tot

 

Marea ştire a summit-ului euro de miercuri este că Greciei îi vor fi tăiate datoriile cu 50%. De fapt cifra în termeni nominali este de 100 miliarde euro şi include doar contribuţia creditorilor privaţi. Cea mai mare parte din datoria grecească, care sare de 160% din PIB, este însă deţinută de creditorii instituţionali, troika UE/FMI/BCE.

 

Ţările din Zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au împrumutat până acum Grecia cu 70 miliarde euro, Banca Centrală Europeană are şi ea în bilanţuri datorie elenă de aproximativ 75 miliarde dolari. UE şi FMI vor mai contribui cu încă 50 miliarde euro din primul acord de împrumut, la care se adaugă 110 miliarde din cel de-al doilea. Citeşte mai mult pe MONEY.RO

Te-ar mai putea interesa și
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV despre care spune că poate rezista la un impact frontal de 120 km/h fără......
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...