Volkswagen a redus decalajul faţă de Toyota la vânzările înregistrate în primele nouă luni din 2014

Volkswagen AG a redus decalajul faţă de Toyota la vânzările înregistrate în primele nouă luni din 2014, cei mai mari producători auto din lume intrând astfel în trimestrul patru într-o cursă umăr la umăr pentru supremaţia pe plan global, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 28 oct. 2014, 17:23
Volkswagen a redus decalajul faţă de Toyota la vânzările înregistrate în primele nouă luni din 2014

În perioada ianuarie-septembrie 2014, livrările grupului german Volkswagen (VW), care includ diviziile de lux Porsche şi Audi precum şi diviziile de camioane MAN şi Scania au fost sub cele ale firmei nipone Toyota cu 72.000 de vehicule, faţă de 227.000 în primele nouă luni din 2013, conform calculelor Bloomberg.

Creşterea din China a ajutat vânzările Volkswagen, în timp ce Toyota a profitat de majorarea cererii în SUA. Rechemările la service din ultimele două luni nu au afectat semnificativ vânzările VW şi Toyota sau ale grupului american General Motors (GM), care se află pe locul trei în topul principalilor producători auto din lume. Toyota şi VW intenţionează fiecare să livreze anul acesta peste zece milioane de vehicule.

„Este o cursă strânsă. Clasamentul va depinde de modul cum va evolua creşterea vânzărilor în China sau în SUA”, a apreciat analistul Sascha Gommel, de la Commerzbank AG.

În perioada ianuarie-septembrie 2014, livrările Volkswagen au urcat cu 5%, la aproximativ 7,54 milioane de maşini şi camioane, în timp ce vânzările Toyota au crescut cu 2,8%, la 7,62 milioane de vehicule. Cifra anunţată de Toyota include şi vânzările realizate de diviziile sale Hino Motors şi Daihatsu Motor. GM, care a ajuns pe locul trei în 2012, a vândut 7,37 milioane de vehicule în primele nouă luni din 2014, un avans de 2%.

General Motors a fost cel mai mare producător auto din lume timp de şapte decenii fiind devansat de Toyota în 2008. GM a redevenit lider în 2011 când producţia Toyota a fost afectată de cutremurul şi tsunamiul care a devastat zona de nord est a Japoniei. În 2012 însă grupul Toyota a revenit pe primul loc, poziţie pe care a păstrat-o şi în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...