Profitul Volkswagen a crescut cu 58% în trimestrul al treilea

Grupul auto german Volkswagen AG a raportat joi rezultate peste aşteptări pentru trimestrul al treilea al acestui an, susţinând că este pe cale să-şi atingă ţinta de a vinde 10 milioane de vehicule pe an încă din 2014, cu patru ani mai devreme decât se aştepta, transmite Wall Street Journal.
Economica.net - joi, 30 oct. 2014, 10:52
Profitul Volkswagen a crescut cu 58% în trimestrul al treilea

În perioada iulie-septembrie 2014, Volkswagen a realizat un profit net atribuibil acţionarilor de 2,93 miliarde de euro, cu 58% peste rezultatul înregistrat în perioada similară a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 4,1%, până la 48,9 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Volkswagen a precizat că în trimestrul al treilea a vândut un număr record de 2,43 milioane autovehicule, iar pe primele nouă luni un număr de 7,65 milioane vehicule, în creştere cu 5,6% în ritm anual.

‘Suntem în poziţia de ne a atinge în acest an ţinta privind livrarea a zece milioane de vehicule’, a declarat directorul general de la Volkswagen, Martin Winterkorn.

Obiectivul strategic al celor de la Volkswagen este ca până în 2018 să devanseze Toyota Motor, pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

În 2013, clasamentul celor mai mari constructori auto din lume a avut următoarea ordine: pe primul loc grupul japonez Toyota, cu 9,98 milioane vehicule vândute, urmat Volkswagen şi GM.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...