„Deşi este în vigoare încă din luna iunie 2014, sistemul de rambursare a accizei suplimentare nu funcţionează, dovadă fiind faptul că niciun transportator rutier nu a recuperat nici măcar un cent pentru combustibilul alimentat în România anul acesta. Prin comparaţie, firmele care au alimentat combustibil în Ungaria sau Austria au recuperat deja TVA şi acciza pentru lunile aprilie/mai/iunie încă din luna septembrie 2014. Având în vedere această situaţie, UNTRR avertizează Guvernul României că menţinerea acestui sistem nefuncţional are efecte negative în lanţ, cel mai important fiind reducerea constantă a volumului de carburant consumat în România. De asemenea, se reduc constant sumele încasate la bugetul de stat cu titlu de accize, iar toţi transportatorii rutieri români din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, ies şi alimentează în afara României pentru ca apoi să consume în ţară”, se arată în comunicat.
De asemenea, transportatorii solicită statului român trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura cel puţin un tratament egal al operatorilor de transport rutier români între ei şi faţă de cei din alte state.
„Evidenţiem necesitatea ca şi statul român să ia toate măsurile necesare pentru a asigura cel puţin un tratament egal al operatorilor de transport rutier români între ei şi faţă de cei din alte state. Precizăm că actele normative publicate recent cu privire la modificarea şi completarea procedurii de restituire a accizei pe motorina utilizată în transporturile rutiere (Hotărârea nr. 906 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 537/2014, Ordinul nr. 1449 din 27 octombrie 2014 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor determinate conform deciziilor de aprobare a cererilor de restituire a accizei, emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 537/2014) reprezintă un pas înainte, însă nu elimină prevederile anticoncurenţiale şi discriminatorii semnalate de asociaţia noastră, cu impact negativ asupra bunei funcţionări a pieţei de transport rutier din România”, afirmă UNTRR.
„Având în vedere rezultatele negative obţinute până în prezent dintr-un concept bun pus în practică într-un mod defectuos, solicităm Guvernului român să realizeze de urgenţă toate corecţiile necesare pentru a asigura aplicarea reală în practică a procedurii de rambursare a accizei suplimentare către transportatorii rutieri, printr-un sistem corect care să fie făcut să funcţioneze spre câştigul tuturor părţilor implicate – consumatori/pasageri români, transportatori, stat”, se mai spune în comunicat.