Grecia: 25.000 de oameni au manifestat la Atena împotriva austerităţii

Douăzeci şi cinci de mii de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat sâmbătă la Atena împotriva austerităţii, la apelul Pame, Frontul muncitoresc, apropiat Partidului Comunist, relatează AFP.
Economica.net - sâm, 01 nov. 2014, 14:32
Grecia: 25.000 de oameni au manifestat la Atena împotriva austerităţii

„Nu suntem cifre, merităm condiţii de viaţă omeneşti”, au scandat manifestaţii în piaţa Syntagma, unde se află clădirea Parlamentului din Atena.

O mie de organizaţii sindicale care reprezintă sectoarele public şi privat din întreaga Grecie s-au reunit sâmbătă pentru a denunţa faptul că, în afara „celor 1,5 milioane de şomeri oficiali, există peste 500.000 de angajaţi care nu sunt plătiţi de mai multe luni”. „Trebuie luată decizia politică de relansare a creşterii, de redeschidere a fabricilor, de creare de locuri de muncă, de stimulare a consumului”, a declarat Gregoris Papadopoulos, 45 de ani, fost salariat al fabricii Coca-Cola din Salonic (nord), închisă acum un an.

Pentru Fotini Mitsakosta, profesoară venită din Livadia (centru) pentru a manifesta în Atena, „criza nu s-a sfârşit”. „Salariul meu a scăzut cu peste 40% din 2011, am datorii şi nu pot plăti taxele şcolare pentru copiii mei”, spune ea.

Centralele sindicale elene din sistemul privat şi cel public, Gsee şi Adedy, au chemat la grevă generală pentru data de 27 noiembrie pentru a denunţa continuarea măsurilor de austeritate incluse în proiectul de buget de stat pentru anul 2015. Proiectul, care urmează să fie prezentat în Parlament la sfârşitul lunii noiembrie, promite reduceri fiscale, dar continuă în principiu politica de austeritate şi de reducere a cheltuielilor publice.

Te-ar mai putea interesa și
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca acestea să poată fi......
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în ...
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...