DIGI24.ro – Fiscul va plăti peste 600.000 de euro pentru o reclamă care să-i convingă pe români să-şi plătească dările. Clipul va avea 30 de secunde şi va realizat din fonduri europene. Potrivit anunţului de licitaţie, spotul va fi difuzat pe cel puţin şase posturi de televiziune, timp de trei luni.
ZF – Record de preţ pentru imobiliarele din Capitală NEPI a plătit 148 mil. euro pentru „mallul corporatiştilor“ Promenada. Tranzacţia de vânzare a mallului Promenada pentru un preţ de 148 de milioane de euro stabileşte un nou record pentru imobiliarele din Bucureşti, acesta fiind cel mai mare preţ plătit pentru o singură proprietate din Capitală, potrivit datelor ZF.
DIGI24.ro – Mobilă românească, în Parlamentul german. Fabrica lui Ion Pau are o cifră de afaceri de două milioane de euro. Mobilă produsă la Târgu Jiu și vândută exclusiv în Germania şi Austria. Este reuşita unui român care de 15 ani munceşte cot la cot cu angajaţii săi şi, totodată, se bucură de încrederea şi respectul partenerilor străini. Cele peste o mie de modele de mobilă din lemn masiv au piaţa externă asigurată printr-un intermediar german şi asigură patronului fabricii un profit anual de milioane de euro.
ZF – Metalele industriale s-au scumpit cu până la 60%, în timp ce aurul şi argintul s-au prăbuşit la cotaţiile din 2010. Preţurile metalelor industriale pe piaţa mondială au crescut în acest an cu până la 60%, maxim atins de oţel, însă evoluţia viitoare va sta sub semnul încetinirii economice din China. În schimb, cotaţia aurului şi argintului s-a prăbuşit la minimul ultimilor patru ani în urma deciziei băncii centrale americane de a încheia relaxarea monetară.
Capital – Produsele româneşti din peşte, mai profitabile pe pieţele externe. În condiţiile în care, în România, consumul de peşte este foarte redus, antreprenorii care şi-au dezvoltat o afacere în sectorul piscicol se orientează către pieţele externe, unde pot simţi mai bine mirosul profitului. Un român consumă anual circa 4,5 kilograme de carne de peşte, adică de aproape cinci ori mai puţin decât media înregistrată în ţările Uniunii Europene, de 20 de kilograme. Ţările în care se consumă cel mai mult peşte sunt Portugalia sau Spania, unde un cetăţean mănâncă 40 de kilograme de carne de peşte anual. Specialiştii din sectorul piscicol cred că pentru nivelul redus al consumului de pește există explicații culturale și care țin de lipsa unei tradiții. Și mai puține informații există despre delicatese precum caviarul sau moluştele.
ZF – Salariile angajaţilor din România au crescut cu 170% în şase ani şi le-au depăşit pe cele din Turcia. Marjele de profitabilitate în industria automotive sunt mult mai reduse decât cele din alte domenii, cum ar fi industria luxului, iar acesta este unul dintre motivele pentru care producătorii de automobile caută în permanenţă soluţii pentru creşterea competivităţii. Iar încheierea unor acorduri cu sindicatele în ceea ce priveşte acordarea de creşteri salariale „moderate“ este unul dintre cele mai importante aspecte luate în calculul competitivităţii, a spus Marie-Françoise Damesin, Executive Vice President Human Resources în cadrul grupului francez Renault.