Cursul euro se va învârti în jurul a 4,44 lei anul viitor, potrivit Erste Group Research

Cursul mediu al leului va fi de 4,44 lei / euro, în 2015, dar vor avea loc „episoade de mare volatilitate” pe parcursul anului, care ar putea urca euro până la 4,5 – 4,6 lei, potrivit analiştilor de la Erste Group Research. 
Adrian N. Ionescu - lun, 03 nov. 2014, 22:03
Cursul euro se va învârti în jurul a 4,44 lei anul viitor, potrivit Erste Group Research

„Estimăm un curs valutar mediu de 4,44 lei /euro în 2015, cam cât va fi în tot anul 2014, dar cu episoade de mare volatilitate, produse din cauza divergenţei de politici monetare dintre cele două coaste ale Atlanticului”, scriu analiştii Erste Group Research, într-un raport periodic privind Europa Centrală şi de Est, emis luni.

Când invocă divergenţele dintre politicile monetare din SUA şi Zona Euro, analiştii Erste se referă la faptul că Banca Centrală Europeană abia a început să practice metoda pompării de lichidităţi în sistemul financiar al monedei europene şi a creditelor aproape gratis. În acelaşi timp, Federal Reserve tocmai a oprit pompa de lichidităţi numită „quantitative easing”, iar pieţele se aşteaptă să crească dobânda anul viitor.

Totodată, moneda naţională a României ar putea fi supusă presiunilor fiscale legate de „impactul bugetar al măsurilor populiste anunţate în acerastă toamnă. Deprecierea leului ar putea fi indusă şi de „tensiunile legate de reajustarea structurii de putere din Parlament după alegerile prezidenţiale”, comentează Erste Group Research.

„Riscurile împing piaţa spre un leu mai slab, dar intervenţia băncii centrale va limita alunecare a la 4,5 – 4,6 lei / euro”, se spune în raportul citat.

Astă vară, prognozele pentru (atunci) următoarele 12 luni indicau o medie de 4,4594 lei / euro, potrivit unui sondaj printre cei 150 de analişti şi aspiranţi români la titlul de Chartered Financial Analyst (CFA)

Pe de altă parte, „din moment ce primul ministru Ponta a sugerat că banca centrală ar trebui să taie şi mai mult din dobândă, am scăzut estimarea noastră cu 25 de puncte bazice” spun analiştii Erste în cel mai recent raport al lor, primul de după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Rata de politică monetară ar putea fi scăzută chiar azi până la 2,75%.

Erste mai prevede o creştere economică de doar 1,8% în acest an, după 3,5% anul trecut, dar sporul PIB va reveni la +3% şi 3,5% în 2015 şi 2016.

Inflaţia ar putea fi de 1,3% în acest an şi de 2,7 şi 2,9% în următorii doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...