Fondul Proprietatea solicită ca Hidroelectrica să nu mai participe la capitalul social al Hidro Tarniţa

Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica, solicită ca, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 18 noiembrie, să se voteze revocarea participării cu două milioane de euro la capitalul social al companiei de proiect pentru hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, potrivit unei adrese a Fondului, publicată pe site-ul Hidroelectrica.
Economica.net - lun, 03 nov. 2014, 16:48
Fondul Proprietatea solicită ca Hidroelectrica să nu mai participe la capitalul social al Hidro Tarniţa

„Vă solicităm, prin prezenta, în temeiul art. 117 din Legea societăţilor nr. 31/1991, cu modificările şi completările ulterioare, suplimentarea ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 18.11.2014 cu următorul punct: Revocarea Hotărârii AGEA nr. 5/28.02.2014 prin care a fost aprobată participarea Hidroelectrica la capitalul social al Hidro Tarniţa SA”, se arată în adresa Fondului Proprietatea.

Hotărârea AGEA nr. 5/28.02.2014 prevedea participarea Hidroelectrica cu circa două milioane de euro la capitalul social al Hidro Tarniţa, prin subscrierea a 89.000 de noi acţiuni ale acestei companii cu preţul de 100 de lei pe acţiune.

În adresa pentru AGEA din 18 noiembrie, oficialii Fondului Proprietatea amintesc că, în 27 iulie 2014, a fost aprobată, printr-un memorandum, renunţarea participării Hidroelectrica la capitalul social al Hidro Tarniţa.

Citeşte şi:
Şase investitori străini sunt interesaţi de hidrocentrala Tarniţa, proiect de un miliard de euro

Realizarea Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpusteşti, prima centrală de acest tip din România, reprezintă un obiectiv prioritar al strategiei pe termen scurt şi mediu de dezvoltare a sectorului energetic, prevăzut în Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020. Proiectul este estimat la peste un miliard de euro.

Vineri, un comunicat al companiei Hidro Tarniţa anunţa că termenul pentru depunerea documentelor de către investitorii interesaţi să participe la acest proiect a fost prelungit până la 27 noiembrie, ca urmare a interesului mare din partea investitorilor.

„Ca urmare a interesului manifestat de un număr mare de potenţiali investitori pentru participarea la Procedura de Selecţie, societatea de proiect Hidro Tarniţa SA anunţă prelungirea termenului prevăzut în Anunţul Publicitar pentru depunerea documentelor de participare la etapa de precalificare şi negociere preliminară şi neangajantă, în vederea implementării Proiectului CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti, de la data de 31 octombrie 2014, ora 10,00, până la dată de 27 noiembrie 2014, ora 10,00”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii companiei de proiect au adăugat că investiţia în hidrocentrala cu acumulare prin pompaj va duce la crearea unui număr important de locuri de muncă şi creşterea nivelului de trai în zonă. Un vârf de angajări, peste 4.000 de locuri de muncă, ar urma să fie atins pe perioada de construcţie a proiectului, estimată a fi demarată în prima parte a anului 2016 şi cu o durată cuprinsă între 5 şi 7 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la 2,2 miliarde dolari în 2024, arată un raport publicat joi de firma de......
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...