Ungaria a vândut 2.200 de obligaţiuni de rezidenţă în China

Un număr de 2.200 de obligaţiuni guvernamentale speciale, care permit o accelerare a procedurilor pentru obţinerea cetăţeniei ungare, au fost vândute până acum în China, dintre care 1.800 de obligaţiuni au fost vândute numai în acest an, a declarat marţi directorul companiei care vinde astfel de obligaţiuni în China şi Vietnam, Lian Wang, transmite MTI.
Economica.net - mie, 05 nov. 2014, 06:43
Ungaria a vândut 2.200 de obligaţiuni de rezidenţă în China

Potrivit lui Lian Wang, sumele generate până acum de pe urma vânzării obligaţiunilor speciale au adus Ungariei investiţii directe de capital în valoare de 500 de milioane de euro, scrie Agerpres.

De asemenea, Lian Wang a mai spus că programul demarat de Ungaria are mai multe avantaje competitive în comparaţie cu alte programe demarate de alte state din UE, precum Grecia sau Bulgaria: valoarea obligaţiunilor ungare este mai mică decât cea de 500.000 de euro cerută pentru obligaţiunile concurenţilor iar deţinerea cetăţeniei ungare permite libera circulaţie în spaţiul Schengen.

Potrivit unui act legislativ adoptat de Parlamentul de la Budapesta la finele lui 2012, străinii care cumpără obligaţiuni guvernamentale în valoare de cel puţin 250.000 de euro vor primi dreptul de rezidenţă în Ungaria.

Ungaria are de rambursat mai multe miliarde de euro în următorii ani şi analizează diferite modalităţi de refinanţare a datoriilor. Planurile includ vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă şi atragerea de investitori importanţi din Asia.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...