OMV Petrom şi Dacia, cele mai puternice companii din Europa Centrală şi de Est. Topul este dominat de firmele româneşti

România domină Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est, realizat de SeeNews, anul trecut numărul companiilor românești prezente în top fiind de 53, cu două în plus față de ediția din 2012. OMV Petrom şi Dacia sunt pe primele două locuri, scrie Agerpres
Economica.net - joi, 06 nov. 2014, 12:48
OMV Petrom şi Dacia, cele mai puternice companii din Europa Centrală şi de Est. Topul este dominat de firmele româneşti

Firmele românești și-au consolidat poziția și în ierarhia celor mai profitabile companii în Europa de Sud-Est, ocupând patru din primele cinci locuri. Însă, România a avut și cel mai mare număr de reprezentanți în clasamentul companiilor cu cele mai mari pierderi, informează revista Business Review.

Top 100 cele mai mari companii din Europa Centrală şi de Est aici

Compania petrolieră OMV Petrom și-a păstrat în 2013, pentru al șaptelea an la rând, titlul de cea mai mare companie din Europa de Sud Est, cu un profit net de 1,08 miliarde de euro, în pofida unei ușoare scăderi a veniturilor până la 4,27 miliarde de euro. De altfel, companiile din sectorul petrolului și gazelor naturale continuă să domine acest clasament, 29 de firme din acest sector (cu una mai mult decât anul trecut) fiind incluse în top.

De asemenea, potrivit SeeNews, Banca Comercială Română, divizie a grupului austriac Erste Group, este cea mai mare bancă din Europa de Sud Est pentru al patrulea an la rând, în pofida unei scăderi cu 10% a activelor, până la 14,16 miliarde euro. În ceea ce privește cea mai profitabilă bancă din SEE, locul este ocupat, din nou, de divizia din România a grupului bancar austriac Raiffeisen, cu un rezultat net de 107,7 milioane euro.

România este prezentă în Top 100 prin 22 de bănci și 21 de companii de asigurări, cu una mai mult decât în anul precedent. Însă la capitolul asigurări, cel mai mare asigurător român, Astra SA, ocupă doar locul șase la nivelul Europei de Sud Est, urmat de Allianz Țiriac, Omniasig și Groupama Asigurări SA.

Top 10 al celor mai bune companii românești are următoarea ordine: OMV Petrom SA, locul 1 în SEE, Automobile Dacia SA, locul 2, OMV Petrom Marketing SRL, locul 5, Rompetrol Rafinare SRL, locul 7, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, locul 10, Rompetrol Downstream, locul 11, Kaufland România, locul 16, British American Tobacco, locul 18, Petrotel Lukoil, locul 22, și Ford România, locul 24.

Veniturile combinate realizate de cele mai mari 100 de companii non-financiare din Europa de Sud Est a fost în 2013 de 103,98 miliarde de euro, relativ neschimbat comparativ cu 103,6 miliarde euro în 2012. Profitul lor net combinat a scăzut la 2,63 miliarde de euro, de la 2,85 miliarde de euro. De asemenea, pragul pentru intrarea în topul celor mai mari 100 de companii din regiune a crescut la 458 milioane de euro de la 440 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...