MedLife deschide o policlinică la Constanţa cu o investiţie de 2 milioane de euro

MedLife, cel mai mare operator medical privat din România, inaugurează astăzi prima policlinică a companiei din oraşul Constanţa, în urma unei investiţii de 2 milioane de euro. 
Cristina Şomănescu - mie, 12 nov. 2014, 09:42
MedLife deschide o policlinică la Constanţa cu o investiţie de 2 milioane de euro

Policlinica MedLife Constanţa oferă pacienţilor consultaţii şi investigaţii complete pentru 22 de specialităţi medicale, analize de laborator şi farmacie.

„Constanţa reprezintă unul dintre orașele strategice pentru planul nostru de extindere şi dezvoltare, fapt susţinut şi de investiţiile pe care le-am realizat până acum în această localitate. Am achiziţionat un laborator, am deschis o clinică de mari dimensiuni dotată cu echipamente medicale ce reprezintă o noutate chiar şi la nivel internaţional, am dezvoltat un centru de excelenţă în dermatologie estetică, am investit într-un departament performant de imagistică, şi nu în ultimul rând am amenajat o farmacie proprie. Toate aceste dezvoltări ne vor ajuta să ne consolidăm poziția de lider în sud estul României și să devenim operatorul medical preferat atât de companii, pe segmentul corporate, cât și de plătitorii direcţi, pe segmentul de fee for services”, a declarat Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...