România, locul cinci în UE la creşterea producţiei industriale în luna septembrie

Producţia industrială în Uniunea Europeană (UE 28) şi zona euro a crescut cu 0,6% în luna septembrie 2014 comparativ cu luna august 2014, România numărându-se printre statele unde producţia industrială a înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
Economica.net - mie, 12 nov. 2014, 10:43
România, locul cinci în UE la creşterea producţiei industriale în luna septembrie

Conform acestor date, în luna septembrie cele mai mari creşteri ale producţiei industriale au fost înregistrate în Croaţia (4,6%), Cehia (4,5%), Irlanda (4,1%), Ungaria (2,7%) şi România (2,4%). În cazul României, creşterea din luna septembrie vine după trei luni consecutive de scădere a producţiei industriale.

În ritm anual, luna aprilie 2014 comparativ cu luna aprilie 2013, producţia industrială în Uniunea Europeană şi zona euro a crescut tot cu 0,6%. Şi în acest caz, România se numără printre statele unde producţia industria a înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere (3,8%), fiind însă devansată doar de Irlanda (22,1%), Cehia (5,6%) şi Ungaria (5,1%).

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie 2014, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 2,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+3,3%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 4,9%, respectiv cu 3%. De asemenea, în luna septembrie 2014 comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 4,9%, ca urmare a creşterii a industriei prelucrătoare (+6,4%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 6,7%, iar industria extractivă cu 2,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...