Grecii de la Olympus au lansat primul lapte bio de consum produs în România

Procesatorul grec de lactate Olympus îşi extinde gama de produse organice, lansând laptele de consum bio. Este primul lapte ecologic produs într-o fabrică din România cu materie primă de la fermierii români.
Economica.net - joi, 13 nov. 2014, 10:47
Grecii de la Olympus au lansat primul lapte bio de consum produs în România

Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, lansează Olympus Lapte Bio de Consum, primul lapte organic de consum, produs local, la fabrica procesatorului de la Hălchiu, județul Brașov. Oficialii companiei susţin că decizia vine ca urmare a vânzărilor peste aşteptări înregistrate pe segmentul lactatelor organice, piaţă pe care a intrat în vara anului trecut. „Am fost încurajați de răspunsul consumatorilor ca urmare a lansării primelor noastre produse bio și continuăm să lansăm sortimente noi de lactate pe acest segment. Am depășit deja estimările inițiale de creștere de 10% pe an pe segmentul bio, iar strategia noastră ia în calcul aducerea pe masa consumatorilor a acelor produse de calitate excepțională, care să îi determine să opteze pentru o alimentație sănătoasă”, a declarat directorul general Olympus, Ilias Pliatsikas.

Compania a lansat în iunie 2013, sub brandul Olympus, primul iaurt bio produs cu lapte din ferme din România. 

Potrivit comunicatului companiei, Olympus Lapte Bio de Consum provine 100% de la ferme bio locale, unde animalele sunt hrănite si crescute conform standardelor impuse de către organismele internaționale și naționale de reglementare în domeniu. Produsul este certificat de către organizația de certificare ecologică Austria Bio Garantie, ceea ce reprezintă o garanție a faptului că laptele Olympus parcurge un proces riguros de producție, de la momentul colectării până la momentul obținerii produsului finit.

Olympus Lapte Bio de Consum conține 3,5% grăsime și este distribuit în cele mai mari supermarketuri și hipermarketuri din toată țara. 

Grupul Olympus este prezent în România din 1999, iar din 2011 au inaugurat o fabrică de lactate la Hălchiu, judeţul Braşov.Compania are în plan pentru 2015 investiţii de 5 până la 8 milioane de euro în utilajele din fabrică. Anul trecut a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 30% față de 2012, atingând 55 de milioane de euro şi a intrat pe profit, la doar doi ani de la deschiderea fabricii de la Hălchiu. În perioada 1999-2011, investiţiile totale ale companiei în România se cifrează la 70 de milioane de euro.

Grupul de companii, deținut de o familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, are sediul în Trikala, Grecia, și operează în 34 de ţări, inclusiv pe pieţe precum SUA, Germania şi Italia. În prezent, deţine cinci unităţi de producţie în Grecia, Bulgaria şi România, care produc lactate şi sucuri naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Reduceri de Sărbători la Garmin Romania: peste 80 produse cu discounturi de până la 46%
Între 15 noiembrie și 27 decembrie, Garmin susține shopping-ul de cadouri smart cu o campanie de Reduceri de Sărbători. Discount-urile de până la 46% se aplică la o gamă variată de......
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce
Compania Antibiotice a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de de 87,9 milioane lei, în creştere ...
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Legea pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 a fost promulgată de Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind achiziţionarea a 32 de avioane F-35.
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Autostrada Moldova – Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de kilometri, anunţă Ciolacu
Două loturi ale Autostrăzii A7, între Buzău şi Râmnicu Sărat, vor fi deschise circulaţiei în data de 20 noiembrie, ...