Depozitarul Central: Directorul general a fost revocat din funcţie din cauza încălcării clauzelor contractului de mandat

Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central /DC/ a decis să revoce din funcţie pe directorul general, Adriana Tănăsoiu, din cauza încălcării clauzelor contractului de mandat, precizează DC, într-un comunicat.
Economica.net - joi, 13 nov. 2014, 13:38

‘Decizia de încheiere a relaţiilor contractuale între doamna Adriana Tănăsoiu şi Depozitarul Central a fost rezultatul unei analize ample, fiind fundamentată pe evaluarea îndeplinirii obligaţiilor sale din contractul de mandat. Documentaţia care a stat la baza acestei decizii a fost transmisă oficial tuturor instituţiilor abilitate. Evaluarea a avut la bază o opinie legală independentă, care a învederat încălcarea clauzelor contractului de mandat stipulate în contract, fapt ce a atras revocarea mandatului doamnei Adriana Tănăsoiu’, se arată în comunicat.

Potrivit DC, principalele motive care au stat la baza acestei decizii sunt nerespectarea obligaţiilor din contractul de mandat cu privire la loialitate, confidenţialitate, buna-conduită, precum şi modul în care a fost gestionat circuitul unor documente interne fără caracter public, scrie Agerpres.

‘Dorim să subliniem faptul că au fost luate toate măsurile necesare pentru a ne asigura că activitatea instituţiei nu va fi afectată de încetarea relaţiilor contractuale cu doamna Adriana Tănăsoiu, căreia îi mulţumim pentru activitatea sa de până acum.
Pentru asigurarea unui management eficient, coerent şi în armonie cu regulile de guvernanţă corporativă, doamna Silvia Buicănescu a fost numită director general interimar. Această decizie a avut în vedere criteriile de experienţă profesională şi managerială ale doamnei Silvia Buicănescu, respectiv 18 ani în cadrul grupului BVB şi şase ani în poziţia de Director de operaţiuni în cadrul Depozitarului Central. Avem încredere în competenţa întregii echipe executive a instituţiei şi a angajaţilor societăţii de a asigura continuitatea proiectelor existente. Toate proiectele Depozitarului Central vor fi continuate cu eficienţă şi profesionalism, iar abordarea privind implementarea proiectelor strategice pentru piaţa de capital va fi una prudenţială, cu respectarea legislaţiei naţionale şi a directivelor europene’, se mai spune în comunicatul CA al DC.

Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central asigură întreaga piaţă de capital că va urmări, în continuare, implementarea strategiei de dezvoltare a pieţei de capital româneşti, în sensul promovării acesteia la statutul de piaţă emergentă.

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat miercuri, într-un comunicat, că va solicita în mod oficial preşedintelui Consiliului de Administraţie al Depozitarului Central toate explicaţiile necesare cu privire la la revocarea directorului general al Depozitarului Central şi numirea noului director general.

‘Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ca răspuns la numeroasele solicitări venite din partea presei financiare, informează că nu a fost informată şi nici consultată cu privire la revocarea directorului general al Depozitarului Central şi numirea noului director general. În plus, motivele deciziei luate de Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central de a revoca directorul general de la îndatoririle sale rămân necunoscute Bursei de Valori Bucureşti. Bursa de Valori Bucureşti va solicita în mod oficial preşedintelui Consiliului de Administraţie al Depozitarului Central toate explicaţiile necesare cu privire la această situaţie. În acelaşi timp, BVB îşi exprimă aşteptările că starea de guvernanţă corporativă în cadrul Depozitarului Central – o instituţie de importanta sistemică a pieţei de capital şi parte a Grupului BVB – nu se va deteriora în continuare’, menţiona comunicatul BVB.

Silvia Buicănescu a fost numită în funcţia de director general al Depozitarului Central după ce Consiliul de Administraţie al DC a decis, în şedinţa din 11 noiembrie 2014, încetarea relaţiilor contractuale de mandat cu Adriana Tănăsoiu.

Surse din piaţa de capital au declarat, pentru AGERPRES, că revocarea din funcţia de director general al DC a Adrianei Tănăsoiu are legătură cu faptul că între directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, şi preşedintele DC, Cristian Agalopol, ar exista diferenţe majore de opinii privind dezvoltarea pieţei de capital, iar relaţiile între cei doi nu sunt prea amicale, Adriana Tănăsoiu fiind de partea lui Sobolewski, în contextul în care piaţa de capital din România cunoaşte transformări majore în ultima perioadă.

Astfel, Adriana Tănăsoiu ar fi transmis pieţei, împreună cu directorul general al BVB, la finalul lunii iulie, o scrisoare care anunţa reducerea ciclului de decontare a tranzacţiilor bursiere şi separarea sistemelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, începând cu data de 6 octombrie, fără a avea aprobarea prealabilă a Board-ului DC.

Depozitarul Central este societatea care realizează operaţiunile de compensare-decontare pentru tranzacţiile pe Bursa de Valori Bucureşti şi face parte din Grupul BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...